Lucian Romașcanu a început oficial, pe 28 octombrie, mandatul său ca președinte al Consiliului Județean Buzău, funcție câștigată în urma scrutinului din 9 iunie. În prima sa zi în noul rol, Romașcanu s-a adresat consilierilor din PSD, PNL și AUR, subliniind necesitatea de a pune interesele cetățenilor pe primul plan, dincolo de orice interese politice sau personale.
Noul șef al CJ a anunțat că va continua proiectele demarate de fostul președinte Petre Emanoil Neagu, dar a venit și cu o viziune proprie. Printre prioritățile sale se numără reabilitarea drumurilor județene și dezvoltarea turismului în „Ținutul Buzăului”. Totodată, Romașcanu a evidențiat un proiect esențial pentru județ: o aducțiune de apă din Lacul Siriu, despre care a afirmat că va fi o prioritate pe parcursul mandatului său.
De asemenea, noul președinte al CJ a anunțat că, în următoarele săptămâni, va începe o evaluare a activității aparatului administrativ din cadrul Consiliului Județean, cu scopul de a optimiza funcționarea instituției. În planuri mai urgente, Romașcanu a confirmat că în mai puțin de trei săptămâni va fi inaugurat noul sediu al Unității de Primiri Urgențe Buzău, un proiect început sub vechea conducere a CJ, dar finalizat în perioada actualului mandat.
Romașcanu a punctat că toate aceste proiecte sunt menite să sprijine dezvoltarea județului și să ofere cetățenilor servicii de calitate.