Liliana Sbîrnea, viitoarea prefectă de Buzău, are un trecut controversat

Liliana Sbîrnea, susținută de PSD, este pe cale să devină noua prefectă a județului Buzău, însă trecutul său ridică numeroase semne de întrebare.

A fost profesoară la un liceu din Râmnicu Sărat, unde rezultatele elevilor au fost extrem de slabe – niciun elev nu a promovat examenul de bacalaureat. De asemenea, Sbîrnea a fost implicată într-un dosar penal, fiind acuzată la momentul respectiv de falsificarea unor documente pentru obținerea gradației de merit, ceea ce ridică semne de întrebare asupra integrității sale profesionale. În prezent, nu se cunosc informații despre stadiul dosarului, dacă este încă în cercetare sau dacă a fost închis.

Gurile rele susțin că acesteia i-a fost frică să susțină examenul pentru funcția de inspector șef la ISJ Buzău, iar, drept urmare, ar fi ajuns ulterior senatoare în 2016.

De asemenea, legăturile sale politice par să fi jucat un rol important în ascensiunea sa. Soțul său a fost șef de cabinet al fostului primar Viorel Holban și, în prezent, este angajat al Primăriei Râmnicu Sărat.

Activitatea sa parlamentară s-a desfășurat în următoarele legislaturi: 2016-2020 și 2020-2024, în calitate de senator. În cei 8 ani de mandat, a avut doar 18 interpelări și a inițiat 138 de proiecte legislative, dintre care doar 72 au fost promulgate.

Unul dintre aspectele care o recomandă pentru funcția de prefect este, probabil, și legătura de rudenie cu actualul subprefect PSD – Ilie Gabriel.

Conform unor surse din PSD, funcția pe care urmează să o primească Sbîrnea este mai mult un troc politic, pe care Sorin Cîrjan trebuie să-l primească în urma alegerilor parlamentare, având în vedere că niciun râmnicean nu a fost ales.

În ciuda acestor aspecte, PSD o susține ferm pentru funcția de prefect, ceea ce stârnește critici din partea opiniei publice și ridică întrebări despre criteriile de selecție pentru această poziție-cheie în administrația județeană.

Citește și: Grupul pseudo-penal de la Râmnicu Sărat și-a impus prefectul în județul Buzău

RAPID SUPER SERVICE
One thought on “Liliana Sbîrnea, viitoarea prefectă de Buzău, are un trecut controversat: Cercetată penal pentru falsificarea unor documente”
  1. Doar nu propune grupul infracțional organizat,PSD PNL, un om calificat ,demn ,cinstit…:))) .
    Aceste grupuri de interese nu sunt formate pentru a servi populația,căci prin intermediul ei își iau salariile. Ci sunt pentru afacerile lor mizerabile,inclusiv tentativa de furt in alegerile din turul 2.
    Însă surpriza este că noi vom solicita cu toții să fim asistenți voluntari pe tot parcursul desfășurării turului 2 .
    Călin Georgescu va face „curățenie generală” în toată mafia din sistem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *