Lideri ai Partidului Național Liberal s-au aflat la Buzău, unde au participat la o întâlnire de lucru cu organizația județeană. Deputatul și președintele PNL Buzău, Adrian Mocanu, a anunțat că la sediul filialei au fost prezenți senatorul Nicoleta Pauliuc, prim-vicepreședinte al PNL, și Alexandru Popa, vicepreședinte regional al partidului.

Întâlnirea a reunit și membri ai Biroului Politic Județean, discuțiile fiind concentrate pe problemele administrative și economice ale județului, dar și pe proiectele de dezvoltare aflate în derulare.

Potrivit lui Adrian Mocanu, întâlnirea a fost una aplicată, în care au fost discutate situații semnalate direct de reprezentanți ai administrațiilor locale, ai instituțiilor publice și ai mediului de afaceri.

„Forță și unitate pentru Buzău! Am avut plăcerea de a-i primi astăzi, la sediul filialei noastre, pe doamna senator Nicoleta Pauliuc, prim-vicepreședinte PNL, și pe domnul Alexandru Popa, vicepreședinte regional. Împreună cu colegii din Biroul Politic Județean, am susținut o sesiune de lucru aplicată, axată pe soluții concrete. Nu a fost doar o vizită de curtoazie, ci un dialog real despre viitorul județului nostru”, a transmis liderul PNL Buzău.

Acesta a precizat că în cadrul discuțiilor au fost prezentate conducerii centrale mai multe probleme venite din teritoriu, în special cele semnalate de primarii din județ, de reprezentanți ai instituțiilor publice și de lideri ai comunității de afaceri.

„Prioritățile noastre sunt clare: am pus pe masa conducerii centrale problemele semnalate direct de primarii din județ, care au nevoie de susținere pentru proiectele locale, de reprezentanții instituțiilor publice pentru o administrație mai eficientă și de liderii comunității de afaceri, motorul economic al Buzăului”, a mai declarat Adrian Mocanu.

În cadrul întâlnirii au fost abordate și direcțiile de acțiune pentru perioada următoare, inclusiv sprijinul pentru marile proiecte de dezvoltare ale județului, îmbunătățirea comunicării între filiala PNL Buzău și conducerea centrală a partidului, precum și conturarea unei strategii politice adaptate nevoilor comunității.

„Suntem o echipă conectată la realitățile din teren. Prezența liderilor naționali alături de noi confirmă faptul că vocea buzoienilor este ascultată și că avem tot suportul necesar pentru a obține rezultate. Mergem înainte cu încredere”, a mai transmis președintele PNL Buzău.

Glamour Pizza "la patrat"
1536 cu 1024 pixeli
piese tractoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *