De-a lungul vecurilor femeilor li s-au dedicat nenumărate poezii, melodii, iar în unele opere literare au fost personaje principale.
Pentru mine data de 8 martie va fi veșnic sărbătoarea mamelor. Cu nostalgie retrăiesc o parte din amintirile de la grădiniță, apoi cele din școala gimnazială, în special clasele primare, când doamna educatoare și mai apoi doamnele învățătoare ne spuneau: „ Se apropie Ziua Mamei. Haideți să facem la „Activități practice” o felicitare”, iar mai apoi ne învățau să cântăm „Mama, mama doar mama” și așa, să venim acasă, unde în fața ușii să-i spunem mamei că o iubim și că apreciem tot ceea ce face pentru noi! Nu am reușit niciodată să termin cântecele pentru că emoțiile mă năpădeau din toate părțile.
Tot astăzi fiecare școlar duce timid în mână câte o floare, pentru doamna educatoare sau învățătoare după caz, „norocoși”, fiind cei ce avea educator/învățător, iar aceștia erau unul sau doi în toată școala, deci slabe șanse să ajungi într-o clasă „condusă” de un bărbat.
În posturile de formarea a unor noi generații, femeile au fost și probabil că și azi sunt majoritare. Și nu cred că au fost alese degeaba. Da, există și excepții, dar haideți, azi pentru o zi să ne întoarcem în copilăria noastră și să ne amintim cu drag de doamnele educatoare/ învățătoare, care ne-au învățat să scrie, să citim, să memorăm prin joacă și fără de care nu am fi fost cine suntem astăzi.
Și dacă v-am plimbat puțin prin amintirile mele…propun să mergem și mai în urmă.
Conform site-ului wikipedia.org, ziua femeilor a fost sărbătorită pentru prima dată la 28 martie 1909 în urma unei decizii a Partidului Socialist American sub denumirea „Ziua naționala a femeii”. La 23 martie 1909 în New York a avut loc o conferința a socialiștilor americani unde s-a discutat despre drepturile femeilor.
În august 1910, cu ocazia Internaționalei Socialiste reunită la Copenhaga, activista socialistă germană Clara Zetkin împreună cu colega ei Luise Zietz propun sărbătorirea zilei internaționale a femeii, fără a specifica însă o dată anume.

Ziua internațională a femeii a fost sărbătorită pentru prima dată în anul următor, în 19 martie 1911, totuși începând cu anul 1913, femeile din Rusia au sărbătorit „Ziua femeii” în ultima duminică din februarie.
În anul 1917, ultima duminică din februarie conform calendarului pe stil vechi a coincis cu ziua de 8 martie pe stil nou. Femeile din Sankt Petersburg au declanșat o grevă cerând încheierea Primului Război Mondial, sfârșitul raționalizării alimentelor și abolirea dinastiei țariste folosind sloganul „Pace si pâine”. Greva s-a răspândit tot orașul, ceea ce a dus la Revoluția din Februarie, noul guvern provizoriu garantând dreptul femeilor la vot. După Revoluția din Octombrie, comuniștii Alexandra Kollontai și Vladimir Ilici Lenin au declarat 8 martie ca sărbătoare oficială în Uniunea Sovietică, iar abia la 8 mai 1965 aceasta a devenit zi nelucrătoare. În 1922 sărbătoarea a fost adoptată și de către comuniștii chinezi, iar în 1949 a fost proclamată sărbătoare oficială, femeile având după-amiaza liberă.

După Primul Război Mondial „Ziua femeii” a fost uitată!
După Primul Război Mondial sărbătoarea a fost uitată, în cea mai mare parte în occident. La sfârșitul anilor 60, a fost readusă la viață de unele grupări feministe sub numele „Ziua internațională a luptei feministe”. Noul nume semnifica resurgența radicalismului politic, ziua femeii fiind adesea sărbătorită alături de diferite organizații de stânga, dar și o moderată distanțare față de politica de partid organizată. Sărbătoarea a devenit din ce în ce mai populară până când a fost celebrată de Organizația Națiunilor Unite în 1975.

Următoarea etapă în instituirea zilei dedicate femeii l-a constituit proclamarea, în 1977, de către ONU, a Anului Internațional al Femeilor și declararea perioadei 1976–1985 ca Deceniul ONU pentru condiția femeii.
De ce 8 martie?
Ei, bine toate zilele mari au la bază o legendă sau o povestea. Nici ziua de 8 martie, iar de la regulă nu putem exclude nici data de 8 martie. Când sărbătoarea a fost readusă la viață în Occident, a apărut și un mit despre originea acestei zile.
Potrivit „legendei”, data 8 martie a fost aleasă în memoria unei greve din 1857 a muncitoarelor de îmbrăcăminte din New York, însă nu exista nici o sursă care să ateste existența grevei. Mitul a fost folosit pentru a promova solidaritate între mișcarea feministă și cele muncitorești de stânga, dar și pentru a separa sărbătoarea de originile comuniste.
Azi, Ziua Internațională a Femeii este sărbătorită în toată lumea (în unele țări fiind declarată, prin lege, zi liberă). Dintre aceste țări fac parte Națiunile Unite (193 de state), care au oficializat sărbătoarea în anul 1975, iar așa cum este amintit mai sus China serbează și ea această zi, femeile au după-amiaza liberă de 8 martie.

O rugăminte!
Azi, mai mult ca niciodată, doamnelor iubiți-vă și făceți-vă timp pentru voi! Sunteți frumoase, sunteți minunate, sunteți deștepte și oricare v-ar fi scopul îți veți putea atinge. Nu uitați: că de-a lungul istoriei au fost femei care au ocupat funcții importante în stat, care au luptat pentru drepturile lor și care așa cum ați văzut puțin mai sus au reușit să oprească un război. Din păcate și astăzi în unele state, femeile încă trebuie să lupte pentru libertatea lor, pentru accesul la un învățământ de calitate și pentru a se îmbrăca așa cum le place.
Domnilor, nu uitați să aveți în fiecare zi grijă de doamnele din viața voastră, pentru că nici ele nu uită să vă fie: partenere, mame, iubite și să vă ofere toată afecțiunea de care aveți nevoie.
Dragi femei, nu uitați să zâmbiți azi. E cel mai frumos accesoriu și vă este mereu la îndemână!
Și aceste fiind spuse….Redacția „Știri din Surse” Buzău, dorește să adreseze un călduros: „La mulți ani, tuturor doamnelor și domnișoarelor!”

Sursă foto: wikipedia.org
