„La Duță” reacționează după imaginile controversate: transparență, măsuri stricte și respect față de clienți

După apariția unor imagini în spațiul online care ridicau semne de întrebare cu privire la igiena din fast-food-ul „La Duță” din Buzău, reprezentanții localului au venit cu un comunicat oficial în care își asumă situația și anunță măsuri clare pentru a preveni incidente similare.

„Este vorba despre o eroare umană, care nu reflectă standardele noastre de curățenie și calitate. Ne cerem scuze pentru neplăcerile create și vă asigurăm că respectul față de clienți este prioritatea noastră”, au transmis reprezentanții „La Duță”.

Printre măsurile luate se numără:

  • verificarea completă a unității și înlocuirea recipientelor și sosurilor;
  • întărirea procedurilor interne de igienă și control;
  • reorganizarea fluxului de lucru pentru evitarea unor situații similare.

Deși meniul zilei nu a putut fi pregătit marți, clienții sunt asigurați că acesta revine în oferta zilnică începând cu ziua de miercuri, restul produselor fiind disponibile în continuare.

O situație atipică?

Mai mulți operatori economici din Buzău au declarat reporterilor Știri din Surse Buzău că astfel de situații pot apărea uneori pe fondul unor tensiuni interne, chiar și ca formă de răzbunare a angajaților față de angajator. Exemple similare au existat în trecut și la alte unități alimentare.

În același timp, cei care îl cunosc pe proprietarul „La Duță” vorbesc despre un om extrem de muncitor, prezent de la primele ore ale dimineții (la ora 06:00) în Piața Micro 5 pentru aprovizionare cu marfă proaspătă, și despre un antreprenor care a investit mult în visul său de a deschide o shaormerie într-o zonă competitivă din oraș.

Concurența își spune cuvântul?

O parte dintre cititori au interpretat apariția fotografiilor cu „muște în sosuri” drept o posibilă manevră concurențială, având în vedere că la doar câte sute de metri distanță funcționează o altă shaormerie cunoscută din Buzău.

În final, rămâne de apreciat faptul că „La Duță” a răspuns prompt, cu asumare, cu transparență și responsabilitate, demonstrând că încrederea clienților rămâne pe primul loc.

RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *