Update: Jurnalistul a anunțat printr-o postare pe facebook “sunt aici, nu fug decât până la mare”. Să se fi ascuns jurnalistul după perdele până la plecarea executorului judecătoresc? Nu știm, noi doar punem întrebări!
Jurnalistul buzoian Iulian Gavriluță este executat silit în aceste momente în urma procesului pierdut anul trecut în fața edilul buzoian – Constantin Toma.
Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis definitiv în procesul pe care Constantin Toma i l-a intentat lui Iulian Gavriluță, deținătorul portalului “News Buzău”, cel care derulează continuu o campanie de defăimare a primarului orașului, campanie care a început la scurt timp după ce acesta și-a preluat mandatul, conform gazetabuzoiana.ro.
Procesul a fost intentat de către primar în anul 2018, a doua zi după ce Gavriluță l-a acuzat pe Constantin Toma că a participat beat criță la un eveniment public organizat de Primărie, însă chiar dacă edilul obișnuiește să facă acest lucru, jurnalistul nu l-a putut dovedi. De menționat că edilul se afla la o așa-zisă petrecere, unde putea consuma băuturi alcoolice, el neîncălcând nicio lege, nu se mai afla în timpul programului și nici nu s-a suit la volan. Nici martorii nu au putut dovedi acest lucru.
La doar câteva minute după difuzarea articolului de presă, edilul buzoian a acordat un interviu pentru Campus TV Buzău.
Toma i-a cerut lui Iulian Gavriluță daune consistente și a câștigat procesul la toate cele trei instanțe pe la care a trecut dosarul în acest caz.
Iulian Gavriluță trebuie să îi plătească primarului Constantin Toma 150 de milioane lei vechi, bani pe care primarul a promis că îi va dona.
Edilul buzoian a evitat din milă să-l execute pe jurnalist în ultimul an, însă zilele trecute Toma a decis că este momentul să-l execute.
Jurnalistul a cerut sprijinul Poliției Locale Buzău
Astăzi, executorul judecătoresc, împreună cu o echipă de experți topografici au decis să-l viziteze pe jurnalist la locuința sa.
Executorul nu a găsit pe nimeni acasă, însă la cca. 15 min. un echipaj al poliției locale și-a făcut apariția, după ce jurnalistul a reclamat că niște străini au intenția de a-i viola domiciliul.
Vecinii acestuia au declarat polițiștilor locali că niște persoane au fost prin preajma locuinței acestuia, însă era chiar executorul judecătoresc.
Angajații de la Teta Cons sunt prezenți pentru a face o carte funciară a imobilului.
Jurnalistul caută cale de scăpare
Potrivit surselor noastre, și-a înființat în paralel KADI VISION TEAM S.R.L., societate pe numele FLORESCU CRISTINA, pe aceeași adresă unde domiciliază. Societatea apare pe revistele Buzăul Cultural, Buzăul Sportivilor și Buzăul Agricol.
Contactat de noi, edilul Constantin Toma nu a dorit să furnizeze niciun punct de vedere.
Update: Evident, în toate mizeriile la adresa lui Toma și nu numai, pe care le-a lansat în spațiul public prin intermediul canalului său de YouTube, pe paginile sale de Facebook (multe false) și pe chestia aia pe care eu o numesc Kotetz TV, ”cumătrul” celebrului hoț de buzunare Jean Parter a fost sprijinit de cei mai josnici și dosnici 😉 localnici printre care se numără fostul deputat Mocanu Adrian, fostul senator Bădulescu Dorin, consilierul local Florescu Raul, primarul-penal Boșcodeală Constantin sau consilierul local Roșioru Silviu zis Frățioru sau Pele (cwaie), dar și pesediști de mâna a treia sau a patra. L-am lăsat în urmă pe Roșioru, cu un motiv: fostul ospătar i-a fost martor lui Gavriluță în procesul pe care Toma l-a câștigat la Curtea de Apel Ploiești: Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul-pârât Gavriluță Iulian, cu domiciliul în Buzău, str. XXX, nr. Y, județul Buzău, împotriva sentinței civile nr. 717/18 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița. Mai mult detalii puteți citi aici!
UPDATE : Politicianul Doru Muzgoci a anunțat că emisiunea de astăzi de la News Buzău se va reprograma.