În urma reportajelor din ultimele luni, foarte mulți buzoieni s-au întrebat care a fost interesul ca lacul Amara să fie lăsat de izbeliște. Milioane de euro s-au încasat prin proiecte europene, pentru ca mai apoi acționarii să se facă dispăruți și să apeleze la „servicii” din străinătate. Lacul Amara a intrat acum în proprietatea unor persoane dubioase implicate în Paradise Paper.

Lacul Amara a intrat într-un proiect de concesionare, iar astfel a ajuns în proprietatea societății comerciale ESOX PROD SRL, pentru un proiect pe fonduri UE.

Proiect pe fonduri europene: Trecerea la Acvacultură Ecologică în Amenajarea Piscicolă Amara, Județul Buzău Realizat în: 2011-2013.

Prin acest proiect, societate a obținut 1.757.515,80 lei(în anul 2010) și alți 2.633,373,90 lei(în anul 2012).

Realitatea din teren este de-a dreptul catastrofală, s-au investit bani în nimic, doar pereții unei clădiri amărâte și un banner au mai rămas în urma investiției de zeci de miliarde de lei.

S-au mai încasat alți 7.770.072,22 lei pe fonduri UE, în anul 2017, prin Asociația Maximilian, manager de proiect fiind chiar fostul acționar al SC ESOX SRL – Dumitru Dobre.

Societatea ce deține Lacul Amara a fost vândută pe 10 lei/parte

La data de 09.11.2021, Banciu Ion, deținătorul a 2.230 de parti sociale, cu o valoare nominală de 10,00 lei/parte socială și în valoare totală de 22.300,00 lei, a decis cesionarea tuturor părților sociale către societatea SANTEROL LTD, societate care operează în conformitate cu legile Regatului Unit al Marii Britanii și Irlanda de Nord.

Exonerarea administratorului Dobre Dumitru de toată răspunderea în fața legii

Prin art. 3, s-a decis revocarea din funcția de administrator a dl-ui DOBRE DUMITRU și descărcarea de gestiune a acestuia.

Astfel de acum încolo, societatea intră sub răspunderea acționarului din Regatul Unit al Marii Britanii(SANTEROL LTD), prin administratorul persoanei juridice – Port Louis Stella Georgette, originară din Seychelles.

Insula Silhouette din Seychelles

La data de 01.08.2022, societatea din UK și-a schimbat numele în AP8 MANAGER LTD, însă și-a păstrat același sediu social din Birmingham.

Socieatea are ca obiect de activitate principal ,,administrarea proprietății rezidenților”.

Aveam să aflăm că administratorul delegat al persoanei juridice – Port Louis Stella Georgette, este o persoană extrem de dubioasă, fiind inclusă într-o bază de date a investigației PARADISE PAPERS, invistigați a Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie(ICIJ).

Port Louis Stella Georgette deține funcția de director managerial a cinci societăți comerciale de pe insula Aruba(un teritoriu dependent din Marea Caraibelor).

Port Louis Stella Georgette deține funcția de director în 100 de societăți comerciale de pe teritoriul Regatului Unit, dintre care 73 de societăți au intrat deja în dizolvare. Mai mult de atât, toate societățile comerciale deținute de Port Louis Stella Georgette au același sediu social (CORNER CHAMBERS BIRMINGHAM B24 9ND).

Sediul celor 100 de societăți comerciale deținute de Port Louis Stella Georgette

Administratorii și ascoiații din trecutul societății ESOX PROD SRL

Jonathan BEGGIATO

În anul 2008 societatea ESOX PROD SRL, era deținută de societatea E – TRUST SERVICES S.A., persoană juridica straină, cu sediul social in Luxemburg, reprezentată de dl. Jonathan BEGGIATO(administrator delegat).

PREZENTARE PERSONALĂ

,,Din anul 2000, am participat activ la dezvoltarea Grupului LPG, în special în străinătate și mai ales prin înființarea de noi firme de contabilitate în România, Bulgaria, Franța și Elveția. Rolul meu principal a constat în înființarea structurilor operaționale, managementul personalului, instrumentelor IT și echipelor. Asigur în continuare controalele de management care să permită o bună creștere și dezvoltare a grupului care acum este stabilit în cinci țări și are peste cincizeci de angajați. Datorită experienței acumulate în dezvoltarea grupului GPL în Europa, îmi pun și abilitățile de management la dispoziția companiilor de investiții active în diverse domenii precum imobiliare, IT, publicitate, comerț electronic, muncă temporară, transport maritim, nuclear. sau chiar tipărirea prin ocuparea postului de administrator.

Sediul social din Luxemburg a societății E – TRUST SERVICES S.A

În anul 2008, asociații E – TRUST SERVICES S.A și DOBRE DUMITRU au decis următoarele:

  • Capitalul social al societatii este de 22.100 RON, divizat si 2210 de parti sociale cu o valoare nominala de 10 RON fiecare subscrise dupa cum urmeaza:
  • E-TRUST SERVICES S.A. subscrie 1105 parti sociale a 10 RON fiecare in valoare totala de 11.050,00 RON reprezentand 50,00000% din capitalul social al societatii si din cota de
    participare la beneficii si pierderi;
  • DOBRE DUMITRU subscrie 1105 parti sociale a 10 RON fiecare in valoare totala de 11.050,00 RON reprezentand 50,00000% din capitalul social al societatii si din cota de participare la beneficii si pierderi;

La data de 15.07.2009, DOBRE DUMITRU (loc. Ceptura, Prahova) devine administrator pe perioadă nedeterminat, împuternicit de Adunarea Generală a Asociaților.

În anul 2010, E – TRUST SERVICES S.A decideze să îi cesioneze 1105 părți sociale, cu o valoare de 10 lei, echivalentul a 11.050 lei, reprezentând 50% din capitalul social al societatii ESOX PROD S.R.L., către DOBRE DUMITRU, astfel devenind acționar majoritar. Cesiunea a valorat 10.000 de euro, reprezentând contravaloarea a 41.000 lei.

În anul 2011, acționarul majoritar DOBRE DUMITRU a decis să cesioneze în totalitatea părțile sociale către BANCIU ION(București, sectorul 4), acesta din urmă achitănd în numerar suma de 22.100 lei( contravaloarea a 2.210 părți sociale în valoare de 10 lei/parte). Tot atunci, s-a decis ca DOBRE DUMITRU să reprezinte în continuare societatea comercială ca administrator.

În anul 2012, acționarul majoritar a decis schimbarea sediul social din str. Lt. Col. Gheorghe Iacob nr.2 din mun. Buzău, în str. Panduri nr.21.

Sediul social de pe str. Panduri, nr.21

În anul 2018, în cadrul societății comerciale se cooptează ca asociat dl. Butnaru Marian(Adjud), aducând un aport de capital social în valoare de 200 de lei, reprezentând 20 de părți sociale, fiecare în valoare de 10 lei, respectiv 0,89% din capitalul social. Cu această ocazie Banciu Ion îl numește pe Butnaru Marian administrat pentru o perioadă de 5 ani, având puteri depline și nelimitate. Astfel societatea este reprezentată de cei doi administratori Dobre Dumitru și Butnaru Marian.

  • BANCIU ION deține 2.210 părți sociale, cu o valoare nominală de 10 lei, echivalentul a 22.100 lei, reprezentând 99,11% din capitalul social al Societății, cotă de participare la beneficii
    și pierderi 99,11%.
  • BUTNARU MARIAN deține 20 păți sociale, cu o valoare nominală de 10 lei, echivalentul a 200 lei, reprezentând 0,89% din capitatul social al Societății, cotă de participare la beneficii și pierderi 0,89%.

În anul 2021, societatea comercială este preluată de SANTEROL LTD, prin administratorul persoanei juridice – Port Louis Stella Georgette. Astfel acționarul majoritar(100%) – Bunaciu Ion, decide cesionare tuturor părților sociale în valoare de 22.300,00 lei.

De menționat că în ultima hotărâre din Monitorul Oficial, nu a mai fost mențioant numele lui Butnaru Marian, cel care dețintea 0.89% din capitalul social, în anul 2018.

Procese în instanță

La acest moment pe masa judecătorilor de la Tribunalul Buzău se află dosarul pârâților SC ESOX PROD SRL și AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PESCUIT ŞI ACVACULTURĂ, ca obiect având obligaţia de a face acţiune în revendicarea dreptului de administrare a imobilului.

Din anul 2021, instanța a dat AMÂNARE de șase ori, iar pe data de 13 noiembrie se așteaptă o nouă decizie a judecătorului.

Importanța lacului Amara

Rezervația Naturală Protejată Balta Amara (RNPBA) a fost declarată arie protejată prin Hotărarea nr. 13/23.06.1995 a Consiliului Județean Buzău, acest statut fiind consacrat prin Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național, Secțiunea a III-a – Zone protejate. Lacul Amara a fost desemnat ca arie naturală protejată cu scopul protecției și conservării habitatului de pajiști saraturate continentale, prioritar în Directiva Habitate – 92/43/CEE și readucerii într-o stare de conservare favorabilă habitatelor specifice desemnate pentru protecția speciilor de păsări migratoare sălbatice.

RNCBA este situată pe teritoriul UAT Balta Albă, în satul Amara, având o suprafață de 803 ha și un perimetru de circa 11,8 km.

Rezervația corespunde categoriei a IV IUNC, fiind situată pe imensul culoar principal de migrație a păsărilor, care pornește din zonele umede ale celor 1000 de lacuri și ajunge, după circa 5000 de km, până în inima Africii, lânga lacul Tanganyika. Pe acest culoar, Delta Dunării reprezintă una din cele două baze de realimentare și refacere, conform paradisul-pasarilor.ro.

În acest an presa centrală a prezentat situația dezastruasă în care se află acum Lacul Amara.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

2 thoughts on “INVESTIGAȚIE | LACUL AMARA A AJUNS ÎN PROPRIETATEA UNOR PERSOANE DUBIOASE DIN SEYCHELLES”
  1. […] În urma reportajelor din ultimele luni, foarte mulți buzoieni s-au întrebat care a fost interesul ca lacul Amara să fie lăsat de izbeliște. Milioane de euro s-au încasat prin proiecte europene, pentru ca mai apoi acționarii să se facă dispăruți și să apeleze la „servicii” din străinătate. Lacul Amara a intrat acum în proprietatea unor persoane dubioase implicate în Paradise Paper, scrie publicația stiridinsursebuzau.ro. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *