Informații prețioase. Săpăturile arheologice de la Sărata-Monteoru, Buzău

În urmă cu câteva milenii, între anii 3000 şi 1600 î.H., Cultura Monteoru era una dintre civilizaţiile cele mai avansate la acea vreme, populaţiile monteorene locuind în aşezări amplasate pe înălţimi, cu locuinţe de suprafaţă, realizate din pământ şi lemn în sistem paiantă, cu anexe gospodăreşti (ateliere, cuptoare sau gropi de provizii).

Ansamblul arheologic de la Sărata Monteoru, com. Merei, jud. Buzău reprezintă unul dintre cele mai importante puncte de interes arheologic în ceea ce priveşte studiul epocii bronzului de pe actualul spaţiu românesc.

Primele descoperiri arheologice au aparţinut arhitectului de origine germană Eduard Honzik, constructor al băilor din localitate, încă din a doua jumătate a sec. XIX. Primele cercetări arheologice sistematice au avut loc în anul 1917, fiind conduse de către renumitul arheolog german Hubert Schmidt, ofiţer în rezervă în armata germană, care l-a invitat la Monteoru pe reputatul savant german Wilhelm Dorpfeld care cerceta vestigiile de la Micene (Grecia). Mare parte din obiectele descoperite au ajuns la un muzeu din Berlin.

Întrerupte din cauza Primului Război Mondial cercetările au fost reluate în anii 1926 – 1927 sub coordonarea profesorului Ioan Andrieşescu, secondat de Ion Nestor. Acesta va prelua conducerea colectivului de cercetare în 1937 împreună cu Mircea Petrescu–Dâmboviţa şi Corneliu Mateescu. O scurtă întrerupere a cercetărilor s-a produs în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ele fiind reluate şi continuate abia în 1958. Începând cu anul 1943 au fost extinse cercetările şi asupra platoului Poiana Scoruşului (cercetarea propriu-zisă a acestui punct s-a petrecut din anul 1952). În această locaţie au fost reluate săpăturile arheologice în anul 1994, când şantierul arheologic de la Sărata Monteoru a fost redeschis sub conducerea dr. Eugenia Zaharia şi Ion Motzoi – Chicideanu, ambii de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti, cu finanţare asigurată de către Muzeul Judeţean Buzău. Din anul 1994 cercetările au continuat doar cu puţine întreruperi.

În anul 2006 a fost executată o prospecţiune arheologică pentru stabilirea direcţiei de cercetare a viitoarelor săpături, iar în 2007 nu au fost efectuate cercetări arheologice din motive obiective, acestea fiind reluate în anul 2008. În intervalul 28 mai – 3 iunie 2010 au fost efectuate ultimele cercetări arheologice preventive, pe malul stâng al pârâului Sărata, în zona de protecţie a ansamblului arheologic Sărata Monteoru.

Întreg ansamblul arheologic de la Sărata Monteoru se compune din punctele de interes arheologic de la Cetăţuia, Col, Poiana Scoruşului, Dealul Leagănului, Dealul Călugărului, Huioaba, vatra satului Sărata Monteoru la care putem adăuga şi Drumul Cetăţii.

Cele mai importante descoperiri arheologice le reprezintă cele de pe dealul Cetățuia și de pe platoul Poiana Scorușului, descoperiri efectuate începând cu perioade de construire a stațiunii Sărata-Monteoru, spre sfârșitul secolului al XIX-lea. Acest sit datează din epoca bronzului, iar cultura arheologică de care aparține a fost botezată „Monteoru”, după acest sit. Așezarea descoperită prezintă mai multe straturi, folosite de arheologi pentru identificarea perioadelor cronologice ale culturii Monteoru. Arheologii au identificat în această așezare o cetate întârită cu bolovani și cu un șanț de apărare, precum și locuințe care prezintă o oarecare continuitate cu alte urme din eneolitic. În complexul sit arheologic de la Monteoru, s-au găsit și urme ale altor culturi arheologice din Transilvania, sudul Munteniei, Basarabia și Ucraina. Pe colinele de lângă dealul Cetățuia se găsesc mai multe cimitire și necropole aparținând și ele aceleiași culturi Monteoru.

• În punctul Cetăţuia a fost cercetată o aşezare neolitică, suprapusă de una aparţinând epocii bronzului, respectiv culturii Monteoru. Pe pantele din jurul aşezării, la cca. 300 m sud – sud – est au mai fost cercetate patru necropole aparţinând epocii bronzului, respectiv culturii Monteoru.
• Pe platoul Poiana Scoruşului, situat la cca. 200 m sud – est de Cetăţuia, a fost cercetat un important ansambul de cult aparţinând bronzului timpuriu. Acesta se compune dintr-un complex de mari dimensiuni, interpretat iniţial ca rug funerar, atribuit etapelor timpurii ale culturii Monteoru. A fost identificată o structură cu bolovani de râu de dimensiuni mari, suprapusă de resturile unei locuinţe incendiate. Sub dărâmăturile acesteia au fost descoperite schelete umane arse, cu multe dintre oase aflate în conexiune anatomică, resturi osteologice calcinate provenind de la animale, precum şi vase sparte. Tot pe acest platou au mai fost descoperite şi resturi sporadice de locuire aparţinând Hallstatt-ului precum şi perioadei La Tene.
• Accesul dintre cele două puncte, Cetăţuia şi Poiana Scoruşului, era asigurat de o şa, o zonă de trecere, numită Col. Aici a fost amenajat un sistem defensiv în epoca bronzului, compus dintr-un şanţ săpat transversal ce permitea controlul în şi dinspre aşezare.
•  Pe Dealul Leagănului a fost identificată o necropolă aparţinând epocii bronzului, respectiv fazelor Ia – IIa ale culturii Monteoru.
• În vatra satului Sărata Monteoru, în zona gospodăriei preotului Brătulescu, a fost identificată o aşezare de epocă romană (sec. III – IV/V d. Hr.).
• Pe pantele Dealului Călugărul şi la baza acestuia, pe terasa stângă a pârâului Sărata, au fost identificate şi urme de locuire medievale, aparţinând sec. XI – XII.
•  La est de sat, în punctul Huioaba, pe drumul forestier, au fost descoperite urmele unui cuptor pentru ars ceramica, atribuit Hallstatt-ului.

Sărata Monteoru. Săpăturile arheologice din Poiana Scoruşului (1952 şi 1954) 

Acest platou, denumit Poiana Scorușului, este situat între drumul Pragului (pe unde se intră în Monteoru din Merei) şi valea adâncă şi largă numită Valea Călugărului (drumul de acces dinspre satul Monteoru). În anii când s-a lucrat, Poiana Scoruşului era neîmpădurită, iar suprafaţa era complet netedă. Împădurirea s-a făcut la câţiva ani după încetarea săpăturilor (1958), în perioada în care arheologii nu au avut posibilitatea de a controla terenul care avea statut de rezervaţie arheologică. Supravegherea staţiunii rămăsese în seama Muzeului Judeţean din Buzău. Desele schimbări însă, în conducerea Muzeului, au făcut ca atenţia acestui obiectiv să se piardă într-atâta, încât nimeni nu a putut (sau nu a vrut) să dea o relaţie asupra condiţiilor în care
s-a făcut împădurirea. Problema și mai gravă a fost dispariția lucrurilor găsite, ceramica şi inventarul mormintelor necropolei din epoca bronzului, al cărui număr era aproximat, între 80-100.

Cercetările de la Sărata-Monteoru s-au desfăşurat într-o lungă campanie. Săpăturile urmau a se desfăşura concomitent pe Cetăţuia, pe Col şi în Poiana Scoruşului. Conducătorul lucrărilor era prof. Ion Nistor, iar colectivul compus din regretata Alexandrina D. Alexandrescu, Vlad Zirra şi Eugenia Zaharia, împreună cu studenţii Nicolae Constantinescu şi regretata Aura Cristescu (moartă în accident, după terminarea facultății). În acelaşi an, prof. Ion Nistor continua cercetările medievale de la Suceava, începute cu un an înainte. Curând după începerea săpăturilor Alexandrina D. Alexandrescu a trebuit să părăsească şantierul, deoarece i s-a retras autorizaţia.

Întreaga săpătură din Poiana Scoruşului din 1952 a fost acoperită cu pământ, în vederea reluării lucrului, acțiune care s-a întâmplat doi ani mai târziu, în 1954. Prin sondajele făcute în 1954 s-a constatat prezenţa mormintelor de incineraţie din secolele VI-VII pe toată întinderea platoului Poienii Scoruşului. Deoarece gropile acestor morminte erau mici şi nu atingeau decât în extrem de rare cazuri
depunerile din epoca bronzului, s-a luat hotărârea de a lucra întâi această necropolă, cercetare căreia
i s-au consacrat în întregime campaniile anilor 1955-1958. După încheierea acestor lucrări, în 1994 s-a revenit asupra cercetărilor de la Sărata-Monteoru.

 Când s-au oprit săpăturile arheologice la Monteoru și care este motivul

Daniel Costache, directorul Muzeului Judeţean Buzău și arheolog specializat pe cultura Monteoru, a avut bunăvoința să ne povestească despre săpăturile arheologice de la Monteoru și principalele cauze care au dus la stoparea cercetărilor din zonă:

Ultimele cercetări arheologice de la Monteoru au avut loc în anul 2008. Constrângerile de ordin financiar ne-au împiedicat să mai săpăm în zonă, dar și decesul doamnei Zaharia Eugenia (2010). Nemaiavând responsabili științifici era imposibil să mai continuăm. Ulterior, am efectuat cercetări arheologice preventive, în mai multe puncte de interes din ansamblul arheologic de la Sărata Monteoru ( Dealul Călugărului, Huioaba, etc.)

Daniel Costache, directorul Muzeului Judeţean Buzău

Sursa- “Materiale şi cercetări arheologice, N°4 1957”, “Materiale şi cercetãri arheologice (Serie nouã), N°1 2001. 1999”, “Mică Enciclopedie Istorică”, “Săpături arheologice preventive la Sărata Monteoru – Drumul Cetăţii ( Daniel COSTACHE, Cătălin DINU,Laurenţiu GRIGORAŞ)”.