Starea de sănătate a celor patru militari răniți recent în Afganistan în urma unui atac cu dispozitiv exploziv improvizat este bună.

Militarii au fost transferați, la sfârșitul săptămânii trecute, la Centrul Medical Regional Landstuhl din Germania, pentru investigații medicale suplimentare și continuarea tratamentelor medicale de specialitate. În cursul zilei de marți, 27 octombrie, ei au fost vizitați de directorul centrului medical, care s-a asigurat personal că militarii români au parte de cea mai bună îngrijire și că starea lor, atât fizică, cât și psihică, este bună.

De asemenea, cei patru militari sunt sprijiniți și de organizația nonprofit „Wounded Warrior Project”, care are ca scop principal ajutarea militarilor răniți în misiuni.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale este informată permanent despre evoluția stării de sănătate a militarilor răniți și ţine constant legătura cu ei, cu medicii care îi au în grijă și cu familiile celor patru militari.

Sursa – Ministerul Apararii Nationale, Romania – www.mapn.ro

One thought on “Informații despre starea de sănătate a militarilor răniți în Afganistan”
  1. Pacat ca încă se pleacă pentru a lupta pentru alții. Mercenarii financiari se folosesc de acești sărmani, ce pleacă de foame și își risca viața voluntar, voluntar repet…pentru a mai face o camera la casă sau ptr a cumpăra o mașină mai scumpă sau alte probleme financiare. Păcat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *