Începem anul 2021 cu un val de scumpiri. Ce se întâmplă cu salariile și pensiile

Noul an aduce înghețarea salariilor celor care lucrează la stat. În 2021 alocațiile vor crește cu doar 20 de procente, în loc să se dubleze, iar pensiile s-ar putea majora cu doar 8%, însă abia din luna septembrie. 

Pensiile speciale pentru primari şi alţi aleşi locali vor fi din nou amânate și, spre nemulțumirea sindicaliștilor, salariul minim pe economie crește cu doar 41 de lei.

În schimb, scumpirile se țin lanț. Prețul benzinei se majorează chiar de azi cu 6,4 bani pe litru, iar cel al motorinei cu 5,8 bani pe litru. Se vor scumpi și facturile la electricitate, iar majorările pot ajunge și la 30 de procente. 

”Această OUG reprezintă o economie la buget de 17 milliarde de lei pentru anul 2021. La primul articol, se mențin în cuantum brut salariile celor care lucrează în sistemul bugetar la nivelul lunii decembrie 2020. La baza deciziei stă și ceea ce am văzut că s-a întâmplat cu Legea salarizării, o lege aplicată prost, o lege care promitea reducerea inechităților, dar care are o mulțime de excepții.

În 2020 nu ne-am atins de veniturile din sectorul public și am luat măsuri pentru mediul privat. Nici acum nu vor exista tăieri, vor rămâne la nivelul lunii decembrie a anului 2020. Aș vrea să mai menționez un punct din OUG: acordarea voucherelor de vacanță în valoare de 1450 de lei. În continuare susținem sectorul HORECA și pentru 2021 vor rămâne voucherele de vacanță. De asemenea, punctul de amendă rămâne la 145 de lei, nu se va modifica”, a declarat Florin Cîțu înainte de Anul Nou.

”Nu venim cu nicio tăiere, nu se întâmplă nimic cu veniturile din sectorul bugetar, ele rămân la nivelul din decembrie 2020”, a punctat premerul.

Sursa – Realitatea

SESIZEAZĂ FAPTELE DE CORUPȚIE!

Popescu Roberto George

-

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *