Cu ocazia împlinirii a 161 de ani de la Mica Unire, Consiliul Județean Buzău, împreună cu Muzeul Județean Buzău, Teatrul George Ciprian Buzău și Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău, în parteneriat cu Divizia 2 Infanterie Getica șiInspectoratul Județean de Jandarmi Buzău, vă invită să participaţi la evenimentul „Hai să dăm mână cu mână la Muzeul Județean “(ed. a V-a), dedicat Zilei de 24 ianuarie, ziua Unirii Principatelor Române.

Evenimentele vor avea loc la Muzeul Judeţean Buzău, în data de 24 ianuarie, începând cu ora 10.45.

Alături de momentul principal al evenimentului, cea mai mare Horă a Unirii jucată la Buzău, organizatorii au pregătit și în acest an momente speciale, reprezentate de muzică militară, primirea suitei călare a Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, dar și un spectacol folcloric susținut de către membrii Ansamblului Folcloric ”Plaiurile Mioriței”.

Programul evenimentului:

  • 10.45 – 11.00 / Deschiderea oficială a evenimentului;
  • 11.00 – 11.30 / Momente re-enactment: sosirea delegației unioniste compusă din Domnitorul Alexandru Ioan Cuza și suita sa, dar și Domnitorul Mihai Viteazul, cel care a realizat prima unire a țărilor
  • Române, precum și a Regelui Ferdinand I, cel care a desăvărșit Unirea României;
  • 11.30 – 12.00 / Hora Unirii în jurul clădirii muzeului;
  • 12.00 – 12.30 / Spectacol de muzică și dansuri populare susținut de către Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău.

Invit buzoienii să participe la acest eveniment cultural-educativ, să sărbătorim așa cum se cuvine una dintre cele mai importante zile ale istoriei naționale, Unirea Principatelor Române. Scopul acestui eveniment este acela de a ne aduce aminte de lecția micii uniri, de a ne arăta respectul datorat înaintașilor noștri și de a forma o atitudine pozitivă față de trecutul național.“, a declarat Petre Emanoil Neagu, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău.

Participanții la eveniment sunt invitați să viziteze și expozițiile Muzeului Județean Buzău.

Foto: newss.ro

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *