În ultimele luni am văzut cum un nou proiect prinde aripi și ia amploare. Cum Elena, autoarea lui Green a vorbit deja cu „Știri din Surse Buzău”, iar pe pagina oficială a detectivului mafiot a apărut nemulțumirea acestuia, am decis într-o ședință de redacție să-l rugăm pe fostul lider yakuza să ne răspundă la câteva întrebări.

Unele sunt curiozități ale noastre, dar vom avea grijă să-i adresăm și întrebările primite de la voi. Și cum vorba lungă sărăcia omului…haideți să începem acest interviu.

R: Poate că sunt încă oameni care nu te cunosc. Te-ai putea prezenta?

G: Salutare! Eu sunt Green. Am fost un lider yakuza, unul de temut chiar. După ce mi-am pierdut iubita am decis să părăsesc această lume întunecată a Japoniei. Nu-mi puteam relua viața de la zero în acea țară așa că mânat de o puternică dorință de-a plecat și fiind plin de răni, am trecut fraudulos vama și m-am trezit din greșeală în România. Din capitală am plecat cu trenul spre o direcție necunoscută. Am observat că cei din jurul meu nici nu-mi dădeau importanță. Controlorul mi-a spus pe atunci că de banii pe care i-am dat mă va lăsa la Buzău. Atât am reușit să înțeleg: BUZĂU! Nu știam ce e sau unde e…dar cu cât mă depărtam de București cu atât mă simțeam mai în siguranță.


Aici locuiesc într-un cartier mărginași unde-mi desfășor activitatea, ajutat de Fotini, Gust, dar și de proprietara casei mele, Baba. La început mi-a fost greu să mă adaptez, însă cu timpul am simțit că aparțin acestei urbe și că sunt român. Lucrez acum în slujba legii și nu tolerez niciun fel de nedreptate…câte despre trecutul meu…dacă l-aș putea șterge cu buretele poate că aș fi mult mai împăcat cu mine.

R: Green, cum a început acest proiect?

G: În primul rând: Bine ați venit la Ambasada României din România. (Am uitat să vă spun acest lucru mai devreme). Mă bucur să văd că o presă ține cont de nemulțumirea mea și dorește să-mi afle opinia. Acest proiect a început cam acum un an și a plecat de la un articol. Nu voi intra în detalii. Eu nu mă ocup de managerierea acestui proiect, deși sunt personajul principal, rolul meu este altul.

R: În afară de prietenii tăi (Baba, Fotini, Gust) cine sunt oamenii care te ajută să te întorci acasă?

G: Dacă ar fi după mine nu m-aș întoarce. România e casa mea. În Japonia nu cred că aș putea să mă mai simt confortabil. Am niște „agenți” la Buzău, Cluj, chiar și în Fukui. Elena (micuța mea autoare), Vlad (presa lui Green) ei fiind ajutoarele mele, totodată și reprezentanții Buzăului; nici Clujul nu s-a lăsat mai prejos: Isabella Cîrlănaru, Kohei Takeuchi (a studiat un an acolo înainte de pandemie) și alte trei persoane cărora nu le pot face din păcate
publice numele, pentru că nu și-au dat acordul în această privință. Știu că una dintre ele sigur m-ar băga la închisoare dacă i-ași pronunța prenumele… în timp ce restul nu mai au nevoie de reclamă. Fukui nu s-a lăsat nici el mai prejos. Universitatea mi-a dat și alte ajutoare. Din păcate având multe cazuri pe cap…nu am reușit să le rețin numele (îmi cer scuze!), însă știu că marea majoritatea sunt japonezi, dar avem și un sud-coreean. De asemenea profesorii supraveghetorii se vor asigura că totul va merge perfect.

R: Am văzut că o parte dintre „agenții” tăi au fost la Ambasada României din Japonia. Green va fi invitat și la Ambasada Japoniei din România?

G: Hmmm! Aș dori să nu răspuns la această întrebare. E destul de greu să explicat acest lucru. Nici eu nu am înțeles suficient de bine. Probabil dacă mi-aș spune punctul de vedere aș fi aspru criticat sau poate neînțeles. Vom lăsa timpul să decidă asupra acestui subiect destul de fragil în acest moment. Personal, nu-mi doresc promovarea pe spatele unei organizații guvernamentale, cred că au lucruri mai bune de făcut…mai ales că eu sunt un subiect tabu în Japonia.

R: Ți-ai fi dorit să fii și tu prezent la Ambasada României din Japonia?

G: Sincer, nu! Nu-mi doresc implicarea guvernelor în treburile mele, așa cum am menționat mai sus. În plus trebuie să mă îmbrac elegant, iar eu m-am obișnuit cu uniforma de la Ambasada României din România, pijamaua…așa că mi-ar fi greu să-mi iau costumul și cravata pe mine. Îmi place să fiu liber și să rămân eu indiferent de locul unde mă duc. Sunt „certat” cu legea. În fond, dacă nu mă duc îmbrăcat cum trebuie Hiza îmi va da mesaj și-mi va spune: „fătălăule”, „mafiotule”. Nu doresc să-mi stric vacanța de Paști cu asemenea „adjective”.

R: Ne poți da câte ceva din casă?

G: Hmm! Eu am mai fost o dată în Fukui, dar asta în tinerețea mea de mult apusă, deși am doar 27 de ani mă consider bătrân, însă nu vorbim despre asta acum…
Voi merge prin Buzău îmi doresc ca ajutoarele mele să cunoască câteva ceva despre locul pe care acum îl numesc acasă. Amintirile nu-mi vor da pace așa că voi ajunge la un psiholog. (Autoarea chiar a mers la psiholog pentru această parte din carte). Accentul nu cred că va mai fi pe cazuri, ci pe o poveste de dragoste….acum nu știu dacă mă vor chinui trăirile din trecut sau dacă mă voi îndrăgosti acolo de cineva…
Buzăul și Fukui se vor uni în această carte. Fiecare parte va veni cu ce are ea mai bun.
Va fi o carte despre tot și toate.
Sunt totuși curios cum va reuși shisho să descrie, ei neplăcându-i să facă acest lucru. Mai multe detalii nu vă pot da, aș strica surpriza și după cine ar mai voi să citească dacă deja știe ce se întâmplă?

R: Ești mulțumit de colegii tăi de lucru?

G: Dacă te referi la colegii mei reali (ajutoarele mele din viața reală), în principiu, da. Ajutoarele de la Fukui îmi vor da răspunsurile până pe data de 11 mai. Vlad e mereu dornic să ne ajute în promovarea acestui proiect și-i mulțumesc mult pentru disponibilitatea pe care mi-o arată. Nu știu dacă ar mai fi ceva de adăugat aici…

R: Până acum ați avut discuții contradictorii în cadrul echipei de agenți?

G: Eu am fost doar la primele întâlniri. Nu știu să fi avut până acum vreo neînțelegere, însă puteți contacta toate părțile implicate și să le întrebați.

R: Am văzut activitatea presei de la Buzău, însă CCJUBB cum a promovat acest proiect?

G: Din ce am înțeles eu promovarea se va face pas cu pas. Nouă ne-ar fi trebuit un om de legătură (cunoscut în România și de ce nu și în Japonia) care să menționeze acest proiect („Mr. Green to Fukui project”) probabil așa am fi ajuns mai repede pe buzele tuturor, dar nu mă pot plânge. Până la urmă ne vom descurca noi.

R: Unde-ți dorești să ajungi prima dată: în Pakistan sau Japonia?

G:Pe această cale doresc să-i transmit cele mai sincere și călduroase salutări E.S. Dl. Dr. Zafar Iqbal. Îmi e drag Pakistanul. Mi-ar plăcea o călătorie până acolo. E un loc nou și neexplorat pentru mine.
Aș dori să-l cunosc mai bine și de ce nu să întăresc relațiile culturale dintre România și Pakistan.
Pe Japonia o știu. Poate că niponii nu-mi vor înțelege alegerea și vor crede că am ceva cu ei, dar nu am nimic. Pur și simplu nu mă pot întoarce așa de ușor în „Țara Soarelui Răsare”. Am o rană pe care nu am reușit să o vindec și în mod cert mă simt jenat să dau ochii cu conaționalii mei…știu cum sunt privit acolo…poate că nu m-ați vede altfel nici dacă mi-aș dona o mână…Glumesc! Sunt doar un personaj. Eu doar vă voi plimba prin povestea mea de restul sper să vă ocupați voi cum trebuie.

R: Cartea se va traduce și în limba japoneză?

G: Este o întrebare foarte bună, din păcate momentan răspunsul este unul negativ.

R: Crezi că acest proiect va ajuta la întărirea relațiilor culturale dintre cele două țări vizate?

G: Literatura este o artă. Probabil că aș cere prea mult dacă aș spune „da”, însă dacă produsul finit (cartea) nu va ajunge în versiunea tradusă în Japonia nu pot să spun cu certitudine că voi ajuta la întărirea relațiilor culturale dintre cele două țări. Promovarea poate fi cheia succesului dacă este făcută cum trebuie și vine de la toate părțile implicate în acest proces creativ, însă dacă una dintre părți se dezice crezând că nu este de datoria ei de a face acest lucru șansa de succes a proiectul nu știu care va mai fi.


E ca și cum ai face un film, însă actorii principali nu-și doresc promovarea lui. Cum vor știi de exemplu indienii (ei mi-au venit acum în minte) că în acel film joacă Salman Khan, dacă însuși actorul nu va spune asta? S-ar putea să fiu înțeles greșit, dar nu poți să-ți dorești să ai succes dacă te culci pe o ureche și lași totul în cârca altuia.


Până la urmă sunt doar un personaj fictiv a cărui părere nu contează, cu o Ambasadă inventată, ce ar trebui să devină reală. Pe români nu prea-i mai protejează nimeni în propria lor țară și asta doare.

R: O ultimă întrebare și cu asta încheiem. Regreți că ai început acest proiect?

G: Am ceva regrete, dar ele nu țin de proiect, ci de modul haotic al organizării. Sau poate că e ceva normal pentru Japonia, iar eu fiind român nu prea mai sunt în stare să-mi înțeleg conaționalii.


Aici, în Buzău, de câte ori facem un proiect fiecare știe ce are de făcut. Toată echipa muncește, chiar dacă suntem câteodată ocupați până peste cap. Ne implicăm trup și suflet. Câteodată avem zile în care nu mai contenim cu discuțiile contradictorii doar din dorința de a finaliza cu succes ceea ce am început. Avem emoții! Suntem stresați! Stăm încordați! Aproape că ni se taie răsuflare, dar când ajunge să culegem laurii victoriei ne luăm în brațe și ne pupăm ca și cum am fi intrat în „Cartea recordurilor”. Aceasta este echipa de aici, de la Buzău, pe care o iubesc și o ador pentru că mereu îmi este aproape în orice proiect.


Nu reproșez nimic, nimănui. Poate că modul pe care l-au ales este cel corect, iar eu văd greșit doar pentru că sunt învățat altfel.


Îmi doresc pace în echipă, cât și în lume și o comunicare cât mai eficientă. Sunt deschis la idei noi. De ce nu? Sper ca micile mele ajutoare de la Fukui să nu se solicite foarte mult, dar nici să o lase prea moale și să aibă încredere în Elena. Dacă cineva poate descrie ceva fără să vadă cu proprii ochii aceea sigur este autoarea mea. Nu a trăit sau vizitat niciodată Japonia, dar după cum îi spune o bună prietenă de-a ei: „Știi mai multe ca mine!”

Shisho, scrie bine și frumos! Poate ducem proiectul la bun sfârșit până de Crăciun! Nu de alta, dar nu o să pot mânca șorici dacă sunt în Fukui. Gândește-te puțin și la mine!
Vă pup! Vă îmbrățișez cu drag! Și nu uitați să rămâneți pe aproape. Fukui e doar începutul poveștii.

Îi mulțumim lui Green că și-a rupt din timpul său pentru a ne elucida întrebările pe care le găseam fără răspuns.

Elena, îți ținem pumnii! Avem încredere în tine că vei reuși!

Sursa: Revista „Mica Românie”

De asemenea și noi susținem acest proiect și ne dorim o colaborare cât mai frumoasă. Și de ce nu și o înfrățire între cele două orașe, însă până atunci mai e cale lungă.

Avem încredere în colega noastră că va reuși să cuprindă între paginile cărții cele mai frumoase descrieri și cele mai minunate peisaj, atât din Buzău cât și din Fukui!

Vom reveni cu detalii! Rămâneți pe aproape!

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *