Gloria pierde la „masa verde” duelul cu FCSB. Ilie Stan: Pentru mine, importanți sunt jucătorii și sănătatea lor

În această seară, SCM Gloria Buzău trebuia să întâlnească în Crâng, lidera Ligii I, FCSB, în ultimul joc al şaisprezecimilor Cupei României la fotbal. Din păcate, formaţia buzoiană fost lovită foarte tare, în această perioadă, de pandemie. La ultimul test Covid, nu mai puţin de zece jucători au fost depistați pozitiv şi un altul neconcludent. Acestora li s-au alăturat şi trei membri ai staff-ului tehnic.

În aceste condiţii, Gloria se află în imposibilitatea de a juca în această seară şi va pierde la „masa verde”. Tehnicianul Ilie Stan ratează întâlnirea cu fosta sa echipă, iar suporterii buzoieni, fie şi din faţa televizoarelor, scapă ocazia să-și vadă favoriții înfruntând un adversar de calibru, cum este formaţia bucureşteană.

„Pentru noi a fost o durere sufletească, cel puțin pentru mine, cât și pentru jucători, deoarece eram pe un trend bun și din punct de vedere al jocului și al rezultatelor și pentru că jucam cu Steaua București, pardon, cu FCSB. În condițiile în care suntem în liga în care suntem, nu joci în fiecare an cu FCSB. Pentru noi era un eveniment extraordinar de important.

Ceea ce s-a întâmplat… Iată că acest virus nu ne lasă deloc să ne continuăm activitatea, nu numai în sport, ci în toată societatea și ne-a dat puțin peste cap. Eu mă gândeam clar că jucătorii mei sunt destul de motivați, că își doresc să facă un joc bun. Acum, Dumnezeu știe ce se întâmplă.

Pentru mine, importanți sunt jucătorii și sănătatea lor. Ne doream și noi și suporterii și comunitatea buzoiană să jucăm cu FCSB, era un lucru fantastic. Dar ce să facem, asta este. Nu avem ce să facem, decât să încercăm ca până la ultimul joc, cu Aerostar Bacău, din ultima etapă din acest an, să reușim să aducem 13-14 jucători și de la Centrul de Copii și Juniori, să putem să terminăm campionatul fără amânări, lucruri dintr-astea care să ne țină pe loc.

Îmi doream foarte mult ca la testul făcut după meciul cu Petrolul, ca măcar jucătorii folosiți cu Petrolul să fie sănătoși și să iasă negativi. Pentru că și la meciul cu Petrolul am avut șase jucători pe care nu am putut să-i folosesc. Dacă aveam toți jucătorii negativi la meciul cu FCSB, eu zic că puteam să facem un joc bun”,  a declarat Ilie Stan la Metropola TV.

Sursa – Gloria Buzau Fotbal

SCM Gloria Buzău ocupă locul 7 în clasamentul Ligii a 2-a, după 14 etape și 13 meciuri disputate, cu 20 de puncte acumulate în acest interval.

SESIZEAZĂ FAPTELE DE CORUPȚIE!

Popescu Roberto George

-

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *