Între anii 1945-1949 la Teatrul Moldavia se dădeau numeroase spectacole ale trupelor de teatru venite de la București și chiar din toată țara.
Centrul orașului se umplea de calești, birje și gabriolete, ce poposeau în fața teatrului. Din ele cobora lumea elegantă ce-și etala hăini de blană scumpe. Doamnele împopoțonate erau conduse de domnii cu barbișon, cu jumpier și redingote negre, pentru a da fastul necesar unor asemenea spectacole de revistă, care au devenit cu timpul evenimente epocale.
Copiii săraci de atunci pierdeau vremea în fața Teatrului Moldavia, așteptând cu înfrigurare să se îndure cineva și să-i bage și pe ei în sala la vreun spectacol.
Câteodată impresarilor li se făcea milă de ei și îi pofteau politicoși în interior.
Bătrânii cartierului, care pe atunci erau acei copii săraci nu-și mai amintesc cu exactitate anul în care George Enescu a poposit la Buzău. Unii spun că ar fi fost în 1945, iar alții în 1946…certe este că mare compozitor a poposit la Buzău, la Teatrul Moldavia pentru a dirija un concert simfonic.
Soarta a făcut ca unul dintre acei puști ce stăteau în fața teatrului cu ochii țintă la intrare să fie întrebat chiar de George Enescu:
-Ce vrei?
-Ce se joacă? Băiatul abia dacă a putut să deschidă gura de mirare.
-Voi dirija numai eu, vrei să vezi orchestra mea? Se uita la mine curios, își aducea aminte copilul de atunci.
Băiatului părea să i se fi pus un nod în gât. Nu putea să-i mai răspundă artistului.
-Bine, măi copile, dar tu știi vreo cântare?
–Cu greu am putut să-i răspund….„Radu mamii, Radule”…
-Bine, atunci, te vei urca la cucurigu și-ai să vezi ce cânt eu.
Impresarul de atunci s-a uitat la mine. A înțeles că aveam aprobare de la „șef”. M-a luat de mână și m-a urcat sus, la cucurigu. Am stat și am ascultat în liniște. Dirijorul era omul mic pe care-l văzusem la intrare, cu părul alb, căzut pe frunte ce dirija cu o forță ce te cutremura. A fost prima dată în viața mea când l-am văzut în carne și oase pe marele George Enescu, despre care pe atunci nu știam nimic.
Peste timp, când am aflat cine era de fapt acel dirijor și ce figură reprezentativă era pentru România…nu am mai avut ocazia să-l văd la Buzău concertând. ” Își amintea cu tristețe unul dintre verii bunicului.
