Fukui și Buzău

– Elena, Elena! Încercă Green să mă trezească.
– Ce e? I-am răspuns morocănoasă.
– Nu ai de gând să mergem în Japonia, nu? Mă privea nedumerit, iar vocea îi trăda frica, ce se instalase brusc.
– Nu îmi spune că doar acest gând îți provoacă teamă?
– Păi….Spuneai ceva de vizitarea unui oraș….din…Japonia…și…știi că…eu…eu… Se plimbă agitat prin cameră.
– E un tur virtual, Green! Nu trebuie să te duci în țara ta natală ca să te plimbi prin acel oraș…În fond, amintește-ți, am FOBIE DE MASCĂ!!!
– În sfârșit îți e și ție frică de ceva! Yes! Detectivul a început să danseze în mijlocul dormitorului.
– Dacă chiar vrei să pleci ușa e acolo…I-am arătat pe unde putea părăsi încăperea.
– Elena?!!
– Da?
– Îi mai ținem mult în suspans pe cei care sunt interesați de acest subiect?
– Doar atât cât să nu plictisească și cât e nevoie! I-am zâmbit în timp ce, mi-a adus telefonul și căștile.
Și acestea fiind spuse… în data de 5.06.2021, la ora 13:00, eram deja pregătită pentru a merge într-o plimbare prin orașul Fukui.
Doamna Cristina Roman ne-a condus către poarta de acces a orașului.
Singuri nu ne-am fi descurcat! E greu să descoperi un oraș fără un ghid bine pregătit, de aceea cei mai indicați în astfel de situații sunt localnicii.
– Stai puțin! Fukui e aproape de Kyoto! Green a făcut ochii mari și era cât pe-aci să-și scape cana de cafea din mână.
– Green, doar nu îți este frică de o invitație la ceai? Am râs. Îți reamintesc: e un tur virtual! Nu avem cum să plecăm acasă, pentru că deja suntem acasă! Am continuat să-i vorbesc în șoaptă. Sper să nu mă mai deranjezi, altfel nu mă voi putea concentra.
Am rămas profund impresionată de peisajele pe care le poate oferi această prefectură.
Primul nostru ghid, domnului Hasegawa Shingo, m-a făcut să mă simt ca în filmul „O noapte la muzeu”, când ne-a prezentat muzeul dedicat dinozaurilor.

Albastrul oceanului e de vis! Mi-am adus aminte și de Transalpina, dar și de fiordurile țărilor nordice, datorită stâncilor Tojinbo. Aș rămâne aici ore în șir să privesc în zare. Este atât de multă liniște! Nu aș dori să mai continui turul, dar…cum nu am venit doar pentru stânci….

Dacă, de la noi, străinii pot cumpăra vase de lut, ii și diverse covoare cu motive tradiționale, ce putem lua noi de aici?
În primul rând, cuțite, hârtie de scris și diverse obiecte din ceramică făcute cu mare grijă și pictate manual.

Ne-am plimbat, am cumpărat și ceva tradițional, dar de mâncat ce mâncăm și noi? Bineînțeles, mergem tot pe ceva local, că doar din acest motiv am venit în vizită, nu? Pentru că, stau lângă ocean meniul este cu precădere format din pește, fructe de mare și nelipsitul orez.

– Stai puțin! Noi, românii, înainte de masă servim un pahar de țuică, ca să intre bucatele mai bine. Aici suntem serviți cu ceva? Green este din nou nemulțumit.
– Cu sake! Ar fi trebuit să știi asta. Ghidul nostru ne-a spus că aici îl găsim pe cel mai bun. Fukui este un mare exportator de sake către Europa.
– Mergem la somn? Japonezului meu începuseră să-i cadă ochii în gură.
– Green, nu cred că ne mai înțelegem suntem abia la jumătatea turului și tu vrei să dormi? Cum vine asta?
– Păi…după masă se doarme. Aceasta a fost scuza lui.
– Asta doar dacă vrei să mai pui câteva kilograme pe tine! Hai să continuăm!
Am făcut o scurtă oprire la Universitatea din Fukui, pentru a primi salutările călduroase și mulțumirile, domnului profesor Akashi Yukio. Totodată, am fost invitați să vizităm orașul și în realitate după ce pandemia se va termina.

Însoțiți de Sakai Honomi și Takeuchi Kohei am vizitat ruinele Castelului Kitanoshō, aflând că acesta a aparținut Clanului Asakura. Un loc încărcat de istorie, ce mi-a amintit de vechile cetăți de la noi din țară.

Alături de doamna profesoară, de la Universitatea din Fukui, Horie Kayoko, am luat-o la pas prin oraș, vizitând cele mai populare locuri. Mascota, un personaj grăsun, purtând un costum albastru, prins pe un băț de vată de zahăr, ne-a condus cu mult umor prin împrejurimi. La final, ne-am așezat la masă pentru cea mai delicioasă porție de soba!

O surpriză plăcută a fost „ghidul” român, domnul Cristi Diaconu, ce a studiat în Fukui și a împărtășit cu noi experiența dânsului. „Fukui este ca Maramureșul nostru!”
Templul Eiheiji este smaraldul din inima pădurii. Verdele crud al locului întărește pacea pe care ți-o transmite natura. O altă oază de liniște, în care poți visa cu ochii deschiși.

Am învățat să gătim și soba ajutați de românul nostru. Totodată, am văzut că bețele mele de bambus pot fi folosite și pentru a face păpuși nu doar masaj cu ele. Iar lovitura de grație a fost dată de… un urs panda ROȘU, specific acestui oraș.

De prezența orașelor și a locurilor din realitate în anime-uri știam (mă refer la orașele mari), dar de Fukui nici nu mi-a trecut prin minte, asta până când, domnul Tudor Vlassa ne-a făcut cunoștință cu „Glasslip”, un anime ce prezintă în detaliu fiecare dintre peisajele pe care le-am admirat în acest tur virtual.
Și cam acestea fiind spuse…
– Elena! Ai uitat ceva! Mi-a spus Green nervos.
– Și anume?
– Ai uitat de mine! A început să bată cu degetele în birou.
– Serios? L-am privit lung.
– Hai, nu te face că nu știi. Personajul a început să se poarte copilărește.
– Ești un japonez tare atipic!
Și ca să-i fac pe plac mafiotului…
Domnul Yusuke Sumi m-a rugat să-mi spun părerea despre ceea ce am văzut și auzit, prezentându-l totodată și pe Green.

– Nu uita că ai promis să alegi Fukui ca loc al desfășurării acțiunii într-o viitoare poveste! A ținut să-mi reamintească personajul meu.
– Nu am uitat! Știi că mă țin mereu de orice promisiune făcută!
– Deci…Fukui rămâne tărâmul dinozaurilor…în timp ce Buzăul rămâne casa vulturilor prin reprezentantul său de vază Ilie. A conclus Green.

– Și…rămâi la dinozauri sau vii acasă? Așteptam răspunsul lui.
– Eu nu plec din România! Casa mea e aici! Și… iubesc covrigii, vinul, Vulcanii și Căsuțele de Lut! Mafiotul s-a dus repede să-și aducă sticla de vin de Pietroasele uitată pe masa din curte.

Panait Elena

Zâmbeste! Viața e frumoasă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *