La aproximativ de 20 de km distanţă de municipiul Buzău, pe marginea drumului care duce la Smeeni, se află acum o biserică pustie. Puţini ştiu că în acest loc, nu demult, se adunau mii de pelerini în căutarea miracolului vindecării. Fenomenul care a bătut orice recorduri de audienţă în anii ’20, a făcut mare agitație, iar presa vremii numeau acest loc „Primul Maglavit al României”.

De unde a pornit legenda

Legenda care a adus zeci de mii de români în pelerinaj s-a născut cu 9 ani înaintea fenomenului Maglavit, unde ciobanul Petrache Lupu, susţinea că l-a văzut pe Dumnezeu. Totul ar fi pornit de la o legendă conform căreia un tânăr cioban orb, ce se îndrepta cu tatăl sau către oraş, și-a căpătat vederea atunci când s-a oprit în acest loc şi s-a spălat pe faţă cu această apă. I-a spus tatălui său că poate vedea lumina zilei, iar din acel moment s-a răspândit vestea că izvorul de la Smeeni este unul care face minuni.

La punctul numit „La Buturugi” din afara satului, unde a avut loc prima minune, ciobanul a săpat o fântână alături de care a ridicat o cruce din lemn, pe care a notat numele său şi amintirea viziunii sale. Ulterior, apa fântânii a fost considerată a fi făcătoare de minuni.

Bătrânii satului spun că în urmă cu zeci de ani, aici a existat doar un loc împrejmuit în jurul unui tub de fântână, iar apa de aici vindeca numeroase boli grave. Despre izvor, presa naţională scria în 1926 că poate vindeca orice boală.

Datorită promovării în ziarele vremii, fenomenul creştea rapid în intensitate, ajungând ca mulţi dintre pelerini să creadă că până şi noroiul din balta formată lângă izvor are proprietăţi miraculoase. Se ungeau cu mâl sau chiar dormeau pe jos, în mocirlă, în speranţa că se pot vindeca mai repede de afecţiunile care îi chinuiau. Unii localnici au dezvoltat rapid mici afaceri cu “licoarea miraculoasă”, vândută de multe ori mai scump chiar decât o sticlă de vin celebră atunci. Din cauza riscului crescut de epidemii, la câteva luni de la debutul fenomenului, autorităţile au fost nevoite să închidă zona.

Cu toate acestea, preoţii susţineau că o serie de fenomene ar fi fost inexplicabile întrucât ar fi fost consemnate vindecări autentice ale unor boli mai puţin grave, ca cele de stomac  sau  de ochi.

„La Smeeni tradiţia este veche, de la 1860 și a tot fost povestită de localnici. Aceste vindecări au fost consemnate în tradiţia orală şi în presa vremii. Cand au venit comuniştii au încercat să le închidă gura oamenilor pentru a combate misticismul. Izvorul a fost astupat dar imediat după revoluţie localnicii i-au dezgropat moştenirea căutand să ducă mai departe preţurirea acestui loc”, explica în urmă cu mai mulţi ani, fostul preşedinte al Fundaţiei “Izvorul Tămăduirii din Smeeni”, regretatul Protopop Ioan Dumitran.

Pentru comunişti, fântâna cu apă tămăduitoare nu a existat, însă nimic nu a putut şterge din memoria colectivă, preţ de aproape jumătate de secol, imaginea sutelor de pelerini atraşi din toată ţara de izvorul tămăduitor.

Cum s-a calmat fenomenul

Situaţia s-a calmat neaşteptat după ce cadrele medicale s-au războit luni de zile cu preoţii şi cu credincioşii. Pentru că nu erau condiţii igenice şi se putea naşte o epidemie de proporţii, în toamna anului 1990, s-a decis închiderea pentru o perioada de câteva luni, sursa izovorului miraculos.

„Legenda spunea că oamenii veneau orbi şi după ce se ungeau cu apa începeau să vadă dar sincer erau nişte născociri. Realitatea era că oamenii se ungeau cu nămol murdar şi apoi ajungeau apoi la spital cu plăgi infectate . Îmi părea rău de cei care au ajuns să-şi vândă tot ce aveau ca să doneze sau  să cumpere pungi cu namol şi cu apă miraculoasă”, a declarat pentru infobărăgan, doctorul Mariana Barna, fost director zonal al Spitalului din Smeeni, în anul 1990.

Deşi în 1991 la fântâna miracolelor a fost amenajată o cişmea modernă şi o fântână, apetitul credincioşilor pentru apa de izvor, care acum curgea la discreţie, s-a diminuat peste noapte.

 „Într-un final n-a mai venit aşa de multă lume. Am făcut analize la apă pentru că eram curioşi să vedem dacă are măcar ioni de argint dar nici pomeneală de aşa ceva. În urma analizelor, nu s-au descoperit substaţe deosebite în apă, dar cert este că era curată şi mai rece decât cea obişnuită pentru că provenea dintr-un izvor subteran al râului Călmăţui”, a mai spus doctorul Mariana Barna.

Mărturii ale unor oameni convinşi de puterea miraculoasă a apei

“Fratele meu Petrică Hornet s-a spălat cu apa de la fântână şi vreo lună şi ceva n-a mai pus ochelarii la ochi. Şi de atunci foarte puţin, când citeşte ziarul sau are alte treburi mai migăloase, unde e nevoie să vezi bine”, povestea Manolache Hornet. Tot Moş Manolache îşi aminteşte de marile pelerinaje de dinainte de război, ca şi slujbele care se făceau la fântână.

”Era prin ’36. Mergeam cu Damian al lui Pocris să ducem caii la cireadă. Când am ajuns la fântână, un sobor de vreo şapte preoţi făceau slujbă mare. Toată suflarea se adunase. Era o rugă de ploaie pentru că seceta pârjolise totul. N-am ajuns bine acasă şi a început să toarne cu galeata”.

“Mă jur pe ce am mai sfânt că femeia asta nu vorbea până să bea apă deacolo. Era vecina mea şi ştiu că-şi chema copiii cu un fluier. Acum nu mă mai mir, pentru că multă lume s-a vindecat acolo de-a lungul timpului. Chiar şi eu am avut o eczemă pe care am vindecat-o cu apă de la acest izvor”, s-a confesat pentru ziarul Libertatea, Constantin Tudorel, un sătean de 52 de ani din Smeeni.

Legenda este întărită de fiul femeii mute, care susţine că aceasta a visat într-o noapte o doamnă îmbrăcată în alb, care i-ar fi spus că se va vindeca doar dacă va bea din izvorul de la marginea comunei.

“Mama mea nu mai putea să vorbească de la o supărare cu un frate de-al meu. S-a chinuit aşa trei ani, până când a găsit leacul în acel vis. După acel vis, a doua zi, am dus-o cu căruţa la locul izvorului care era uitat şi astupat”, a povestit Leonide Tudose, băiatul Anei Tudose, femeia vindecată miraculos. “Soacra mea a luat apă şi a băut, iar după trei săptămâni în care ţinut post vinerea, după cum fusese sfătuită de femeia din vis, a început să vorbească, spre uimirea tuturor”, a destăinuit şi Eugenia Tudose, nora bătrânei moarte în urmă cu şase ani.

Cum arată în prezent locul

În prezent, despre iureşul creat mai amintesc doar mărturiile oamenilor locului şi o bisericuţă ridicată din banii strânşi în şase luni din donaţiile credincioşilor. Numai la sărbătoarea creştinească de Izvorul Tămăduirii mai vin oameni, în rest, nimeni nu mai oprește în zonă. Oamenii din zona Barăganului buzoian se strâng în jurul bisericii de lângă „Fântâna Tămăduirii”, iau parte la slujba de sfinţire a apei, iar spre seară se încing grătarele și se dă drumul la muzică.

Dacă mă întrebați pe mine, sunt sigur că acolo nu s-a întâmplat absolut nici o minune. De cele mai multe ori, datorită autosugestiei sau a efectului placebo, cum mai este cunoscut, oamenii s-au vindecat. Mintea umană are o mare putere de a influența vindecarea organismului de anumite afecțiuni. Dacă o persoană este convinsă că starea de sănătate o să se îmbunătățească atunci când îi este administrat un anumit tratament sau dacă bea apă miraculoasă, ca în cazul prezentat mai sus, chiar se poate face bine.

Sursa – Libertatea, infobăragan, Adevărul.


By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *