Foto+Video | DETALII INCREDIBILE. Buzoiancă devenită celebră datorită crimelor comise

În anul 1985, Rodica Negroiu, o buzoiancă născută în 1940, care lucrase ca asistenă la un spital de psihiatrie din județul Buzău, a părăsit țara şi a ajuns în oraşul Maxéville, în provincia Lorena, din Franţa. Aceasta s-a măritat cu Gerard Helluy, un bărbat cu aproximativ 20 de ani mai în vârstă, iar odată cu mariajul a primit cetăţenie franceză, dar şi o casă, după ce i-a propus soţului să îi facă act de donaţie în urma decesului. Trei ani mai târziu, femeia l-a întâlnit pe Raymond Jactel, un pensionar de 80 de ani, bolnav de inimă şi văduv. Românca s-a înţeles cu Jactel să aibă grijă de el, iar după moarte, acesta urma să îi lase imobilul. În 1988, soţul se stinge subit, la vârsta de 68 de ani, iar în 1990, şi Raymond. Legiştii au descoperit în organismul acestuia din urmă digoxină, o substanţă activă în tratarea bolilor cardiace, şi fenobarbital, un somnifer puternic, de trei ori peste doza normală.

În urma unui telefon anonim, poliţiştii au aflat că Rodica a luat din casa lui Raymond titluri în valoare de 700.000 de franci. Tot în 1990 a fost dezgropat şi cadavrul soţului Rodicăi, iar rezultatele au indicat tot digoxină în doze letale. Procurorii au mai aflat că un alt treilea bărbat avusese acelaşi sfârşit, în România. Hermann Golstein, primul ei soţ, cu care avea și un băiețel, a murit în 1982, la vârsta de 50 de ani, iar în urma deshumării rămăşiţelor, în 1992, s-a descoperit… digoxină.

Rodica a fost arestată în 1992 și a stat 10 luni în detenţie provizorie. După mai mulți ani de proces, în 1999, judecătorii au găsit-o vinovată de crimă cu premeditare, dar doar pentru decesul celor doi soți din Franța, pentru cel din România neexistând suficiente dovezi.

Ajunsă bătrână, la peste 75 de ani, a fost eliberată din detenție în 24 ianuarie 2015, din cauza vârstei înaintate.

„Otrăvitoarea din Maxéville”, așa cum a fost numită de presă, a continuat să-și susțină nevinovăția, chiar și după ce a părăsit închisoarea.


Popescu Roberto George

-

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *