La data de 25 ianuarie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Buzău, sprijiniţi de luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Buzău, au efectuat o percheziţie domiciliară, în Brăila, la domiciliul unui bărbat, de 32 de ani,  bănuit de proxenetism în formă continuată.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2016 – 2021, ar fi inițiat relații sentimentale, determinând partenerele – patru femei, cu vârste cuprinse între 30 şi 39 de ani, să practice prostituția, pe teritoriul Germaniei şi Austriei.

Acesta ar fi obținut beneficii materiale și financiare de aproximativ 920.000 de lei.

În urma percheziției efectuate, ieri, poliţiştii au ridicat înscrisuri, aproximativ 33.000 de euro, telefoane mobile şi alte medii de stocare. Totodată, a fost indisponibilizat un autoturism de lux.

De asemenea, a fost pus în executare un mandat de aducere, bănuitul fiind prins în trafic în Prahova și condus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, pentru audieri.

În urma probatoriului administrat, în cauză s-a dispus reținerea pentru 24 de ore față de bănuit, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism în formă continuată.

Astăzi, urmează să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și sesizarea instanței de judecată, în vederea  emiterii mandatului de arestare preventivă.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La activități au participat și polițiști de la Inspectoratul de Poliție Județean Prahova.

RAPID SUPER SERVICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *