Apar informații de ultimă oră despre șoferul ce și-a omorât prietena într-un accident rutier pe DN10, în localitatea Cândești.
Potrivit mai multor persoane, tânărul de doar 20 de ani nu este la prima ispravă, acesta a mai avut un accident pe Calea Eroilor, vara aceasta, însă a fost salvat după ce a fost transportat în comă la București, iar acesta a fost operat pe creier.
Potrivit apropiaților, cei doi tineri nu erau de foarte mult timp împreună.
Mai mult de atât, prietenii victimelor au ajuns imediat după producerea accidentului: ,,Când au ajuns cei de la descarcerare au găsit-o prinsă între scaun și stâlp, iar aceasta mai mișca o mână, însă nu a mai rezista mult”.
A VRUT SĂ SE DEA ÎN STAMBĂ ȘI A INTRAT CU MAȘINA ÎN STÂLP
Ionuț, un tânăr de doar 20 de ani ce a terminat recent Liceul Agricol, a intrat într-un stâlp după ce a intrat într-o depășire periculoasă. Prietena sa, Mihaela, o tânără de 20 de ani din Pârscov, nu a mai avut nicio șansă după impactul devastator, aceasta a murit pe loc. Potrivit cunoștințelor, șoferul vinovat a mai avut recent un accident, unde s-a răsturnat cu mașina.
Din păcate, accidentele cu șoferi de 20 de ani au crescut pe zi ce trece, iar rata de mortalitate este tot mai mare.
Conduceți prudent, cineva drag vă așteaptă acasă!
Update 00.00: Reporterul prezent la fața locului a observat că s-au deschis doar airbagurile laterale, însă cele frontale nu s-au deschis, cel mai probabil din cauza unei probleme tehnice.
UPDATE 23.50: Tânărul se deplasa dinspre Buzău spre direcția Pârscov, a intrat în depășire și la aprox. 150 de metri a derapat a derapat și a intrat în stâlp.
Update 23.30: Din păcate, în cazul pasagerei, o tânără de 21 de ani, din Pârscov a fost constat decesul.
Update: Potrivit biroului de presă al IPJ Buzău, un șofer de 20 de ani din Măgura ar fi pierdut controlul asupra direcției și a lovit un stâlp de pe marginea drumului. Au fost preluate și transportate la spital două persoane. În cauză se va întocmi dosr penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accdientul.
Stire inițială:
Un accident grav s-a petrecut în urmă cu puțin timp pe DN10, în satul Cândești, com. Vernești.
Din primele date de la fața locului, un șofer ce conducea un BMW, a pierdut controlul și a acroșat un stâlp de pe marginea drumului. În urma accidentului au rezultate două victime și pagube materiale.
Vom reveni cu informații în scurt timp!
Sursă foto/video: Adrian Silvestru – liberinbuzau.ro
[…] Potrivit stiridinsursebuzau.ro, tânărul se deplasa dinspre Buzău spre direcția Pârscov, iar la un moment dat a intrat în depășire și la aproximativ 150 de metri a derapat și a intrat în stâlp. […]
[…] și stâlp, iar aceasta mai mișca o mână, însă nu a mai rezistat mult”, au povestit, pentru stiridinsursebuzau.ro, prietenii victimelor care au ajuns la faţa locului imediat după producerea […]