Focar de coronavirus la Buzău. Alte 19 persoane au fost confirmate cu COVID-19 .

Probele recoltate contacților direcți ai celui de-al 21-lea buzoian confirmat cu noul Coronavirus, confirmat pe 1 mai a.c., au fost testate, iar rezultatele obținute sunt pozitive în cazul a 19 persoane din municipiul Buzău.

Suntem în fața unui caz de infecție comunitară,  primul înregistrat în județul Buzău de la începutul pandemiei Covid – 19. Cauzele care au condus la această situație țin, în mod evident, de ignorarea prevederilor decretelor și Ordonanțelor Militare și a precauțiilor pe care le-am recomandat pe toată durata pandemiei.

FILMUL EVENIMENTELOR:

-în ziua de Paște, cazul 21, un bărbat de 41 de ani din municipiul Buzău, s-a deplasat în județul Ialomița, unde și-a vizitat rudele, de unde a contactat virusul de la socrul său, care a fost confirmat cu Coronavirus câteva zile mai târziu.

– pe 28 aprilie, cazul 21 s-a prezentat la o unitate sanitară, unde a primit trimitere pentru a merge la un consult la Secția Pneumofiziologie a SJU Buzău. Aici i-au fost prelevate probe pentru testarea pentru Coronavirus, iar rezultatele sosite pe 1 mai au fost pozitive. Bărbatul a fost transportat la Institutul Victor Babeș din București.

– După primirea rezultatelor din data de 1 mai, echipe de specialiști ai DSP, însoțite de forțe MAI, au mers în zona de domiciliu a pacientului,  unde au identificat toți contacții direcți, numărul acestora fiind de 31. Toți au fost plasați în izolare la domiciliu și le-au fost prelevate probe pentru Coronavirus.

– pe 3 mai, au sosit rezultatele contacților direcți, 19 dintre acestea fiind pozitive. Drept urmare, 12 pacienți au fost transferați la Spitalul Municipal Rm. Sărat, iar alți 7 au fost transportați la Spitalul Victor Babeș din Capitală.

– Ancheta epidemiologică va continua în vederea stabilirii tuturor contacților și testării acestora.

Prefectul județului Buzău, domnul Leonard Dimian, a convocat în această seară Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Buzău (CJCCI) pentru luarea tuturor măsurilor care se impun în această situație. 

Nerespectarea prevederilor Ordonanțelor Militare atrage grave repercusiuni asupra sănătății populației!

Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

One thought on “Focar de coronavirus la Buzău. Alte 19 persoane au fost confirmate cu COVID-19 .

  • 03/05/2020 la 20:33
    Permalink

    Indivizi ca cel în cauză ar trebui izolat și lăsat fără medicamentație ca să simtă că nepăsarea, reaua credință se plătește. 🤮

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *