Două grupuri de elevi din Buzău, de la Școala Gimnazială nr. 11 și Seminarul Teologic, au avut ocazia de a vizita, pentru prima dată, Parlamentul European. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul eurodeputatului PSD Andi Cristea, care le-a fost gazdă și le-a oferit o perspectivă directă asupra modului în care funcționează instituțiile europene.

„Entuziasmul lor a fost cu adevărat remarcabil. Am avut onoarea de a le prezenta procesul decizional european și valorile fundamentale care stau la baza Uniunii Europene. Astfel de experiențe pot inspira și motiva tinerii să se implice activ în societate”, a declarat Andi Cristea.
Europarlamentarul le-a mulțumit părintelui Ionuț Vuță și profesoarei Dima pentru implicarea și sprijinul acordat elevilor în această inițiativă. După vizita la Parlamentul European, excursia a continuat cu o incursiune culturală în orașul Bruges, unde elevii au descoperit istoria și farmecul unui loc emblematic al Europei.

„Buzăul are toate motivele să fie mândru de acești tineri! Mulți dintre ei au potențialul de a deveni liderii de mâine, iar pentru aceasta este esențial să creadă în forțele proprii și să investească în educația lor”, a mai transmis eurodeputatul.
Andi Cristea și-a reafirmat angajamentul de a sprijini inițiativele educaționale care contribuie la dezvoltarea noii generații și la consolidarea legăturii dintre tinerii buzoieni și valorile europene.





