Elena Udrea a părăsit teritoriul țării joi dimineața, pe cale terestră, „deoarece nu avea restricţionat dreptul la liberă circulaţie de către instituţiile competente”, a transmis Poliția de Frontieră Giurgiu într-un comunicat de presă. Fostul ministru al Turismului a fost dată în urmărire generală de Poliția Română după ce polițiștii nu au găsit-o acasă  pentru a pune în executare mandatul de executare a pedepsei.

„Ca urmare a interesului manifestat de reprezentanţii mass-media faţă de ieşirea din ţară a unei persoane de sex feminin, cetăţean român, Inspectoratul General al Politiei de Frontiera informează următoarele:
Persoana în cauză a părăsit teritoriul ţării în cursul dimineţii de 07.04.2022, pe cale terestră, în mod legal, deoarece nu avea restricţionat dreptul la liberă circulaţie de către instituţiile competente.Precizăm faptul că, Poliţia de Frontieră Română pune în aplicare, potrivit atribuţiilor stabilite de legislaţia naţională privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, măsurile de restricţionare a dreptului la liberă circulaţie a persoanelor în condiţiile art. 40-41 din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare.Astfel, din punct de vedere al atribuţiilor instituţionale, dacă o persoană, cetăţean român, se prezintă la ieşirea din ţara şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniu, acesteia i se permite continuarea călătoriei”
, anunță Poliția de Frontieră.

Informația apare după ce Curtea Supremă a decis că Elena Udrea trebuie să execute pedeapsa de 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute.

Pe site-ul Poliției Române deja a apărut anunțul că aceasta este dată în urmărire generală. Poliția a început și procedurile de dare în urmărire internațională.

Sursa foto – wowbiz.ro

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *