În perioada 09-17 martie a.c., polițiștii de la Compartimentul de Analiza și Prevenirea Criminalității, în parteneriat cu reprezentanții Centrului Cultural„Alexandru Marghiloman” Buzău, au derulat proiectul „Educație preventivă pentru copilul de azi, societate solidă pentru generația de mâine”

Activitatea s-a centrat pe crearea unui film tematic (pe model vlog) pentrutransmiterea mesajului instituțional.

Scopul principal al realizării filmului îl reprezintă conştientizarea de către copii asituaţiilor de risc la care aceştia se expun sau în care pot fi implicaţi ca urmare aadoptării unui comportament iresponsabil sau din cauza capacităţii scăzute derecunoaştere a situaţiilor de pericol.

Pentru recepționarea cât mai bună a mesajului preventiv, polițiștii au hotărât ca„actorii” să fie în exclusivitate copii, întrucât aceștia se evidențiază ca o categorieaparte de persoane vulnerabile.

Astfel, au fost selecționați protagoniștii vlog-ului, copii cu vârste cuprinse între5-14 ani, din diverse unități de învățământ din municipiul Buzău, majoritatea din rândulcelor care frecventează și cursurile Centrului Cultural „Alexandru Marghiloman”Buzău.

Cu acordul și susținerea părinților, au fost filmate clipuri individuale, asociateunor situații de risc distincte, care ulterior au fost montate într-un film cu durata deaproximativ 10 minute.

Ipostazele prezentate s-au focusat pe semnalarea situațiilor de pericol din sferacirculației rutiere, a traficului de persoane și înșelăciunilor, cu punctarea unor exempleconcrete din cazurile de actualitate sesizate poliției.

La finalul activității, în data de 19 martie a.c., mândri de realizări și de aportul fiecăruia la o comunitate mai sigură, ne-am întâlnit și cu părinții micilor parteneri. Am dezbătut cele învățate, am concluzionat că educația preventivă trebuie continuată și în mediul familial, apoi ne-am despărțit cu garanția că participanții la proiect vor fi vectori de diseminare a experiențelor aprofundate în cadrul proiectelor.

RĂMÂNEM ÎN SIGURANȚĂ!

By Olteanu Mariana

Între identitate şi schimbare, prefer schimbarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *