Vorba aceea: „de când lumea și pământul….” politicianul pentru a pune „mâna” pe putere a fost mereu capabil să spună doar ceea ce posibili votanți ar dori să audă, să promită lucruri pe care nu le va face niciodată sau le va face cu „jumate” de normă, doar, doar va mai prinde un mandat. Așa că ceea ce voi relata mai jos nu ar trebui să vă surprindă.

Cu o densitate redusă a numărului de suflete, la hectarul de suprafață construită în noile așezări urbane, în zona ce nu aparținea orașului (neorășenească) și nerentabilă, a condus la o infrastructură ineexistentă. Pavarea străzilor, canalizarea cu apă, energia electrică și iluminatul public necesitau sume mari, în condițiile în care, până în 1936 dintre cei 8608 plătitori de taxe și impozite doar aproape 2000 le plăteau.

În anul 1927, oamenii din cartierul „Mihai Viteazu” se plângeau primarului orașului Buzău de starea proastă a străzilor, pline de gropi și gunoaie. 3 ani mai târziu, 1930, aceeași locuitori făceau același demers, dar de această dată plângerea se îndrepta către fabrica de produse petroliere, „Saturn”, deoarece aceasta deversa rezidurile pe străzi. Totodată „protestatarii” doreau ca edilul de la acea vreme să repare străzile și să introducă iluminatul electric.

Anul 1931, aduce vești oarecum bune, pentru oamenii greu încercați. Președintele Comisiei interimare, Constantin Popescu, prezintă un raport privind starea străzilor din „Mihai Viteazu”, dar măsurile ce trebuiau luate au fost trecute doar pe hârtie, locuitorii cartierului rămânând doar cu promisiunea că: „se vor face”.

Doi ani mai târziu, mica urbe a fost racordată la rețeaua de electricitate. În același an, locuitorii de pe strada Ion Costinescu, solicitau extinderea rețelei de iluminat, cerere reiterată și în 1936 pentru zona barierei Depoului și colțul triunghiului de întors locomotivele. Cei ce stăteau pe strada Ion Cucuzel, cereau prelungirea rețelei electrice și pe „ulița” lor. Aceasta era „cea mai populată și situată la marginea cartierului.”

„ Proprietarii din cartierul „Mihai Viteazu” trăiesc ca vai de ei. De când au fost împropietăriți, nimeni nu s-a mai interesat de soarta lor. Mai toți acești proprietari, funcționari, pensionari și mici slujbași la CFR au investit în case tot avutul lor, munca lor de zeci de ani. Circa 400 de familii și-au făcut un adăpost, dar au și populat o câmpie pe care se aruncau gunoaiele. Toți acești locuitori ai cartierului, familii nevoiașe de pe la CFR și-au făcut iluzii și au trăit cu speranțele amăgitoare ale multor oameni politici că vor avea strade frumoase pavate, apă de băut, pază și lumină electrică. Singura promisiune a fost realizată în timpul guvernării liberale (1928), când s-a construit pasarela ce traversează liniile ferate, până în dreptul Morii „Zangopol”, deși locuitorii ar fi vrut să fie chiar în dreptul străzii de acces spre cartier. ”

„ Cartierul Mihai Viteazu” – articol apărut în publicația „Reporterul”

Presa acelor ani nu a dormit și nici cumpărată se pare că nu a fost, în 1933 un alt articol intitulat „Starea deplorabilă a cartierului „Mihai Viteazu” va da bătăi de cap politicienilor vremii.

„ Peste linia ferată se află cartierul „Mihai Viteazu”, unde muncitorii din orașul nostru, cu truda multor ani grei de suferință, și-au putut înjgheba câte o mică gospodărie. An de an exponenții diferitelor partide politice s-au concurat a face promisiuni demagogice pentru supralicitarea voturilor, că vor schimba fața acestui cartier muncitoresc. El a rămas în decursul anilor, așa cum l-am cunoscut: lipsă de apă, de lumină electrică și mai ales de străzi și pavaje, ceea ce face ca în timpul ploilor să se transforme într-o adevărată baltă.”

„….cetățenii au bâjbâit în întuneric din cauza lipsei de lumină, în băltoace și noroi din cauza pavajului. Toți primarii care s-au perindat în fruntea orașului au promis că lucrurile se vor îndrepta, dar lipsurile au rămas tot lipsuri. ”

„ Iluminatul cartierului „Mihai Viteazu” – articol apărut în „Vocea Buzăului”

Precara igienă-sanitară în care se aflau noile așezări înființate nu a trecut neobservată de vigilentul ochi al presei, astfel apare următorul articol:

„ Orașul noștru este ca o femeie care se spală pe față, se parfumează, se pomădează, iar pe restul corpului nu s-a mai spălat de la botez. Centrul este stropit și măturat în fiecare zi, iar restul nu. Sunt străzi în care trotuarul nu se deosebește de stradă, șanțurile sunt umplute cu pământ și murdare. Pe strada Mihai Bravu s-a scurs dintr-o cisternă a Serviciului Salubrității dejecții, pe strada Curcani, un câine mort a stat o săptămână, șanțul de scurgere de pe Bulevardul Demetriade pute. Nu mai amintim de cartierele „Mihai Viteazu”, „Principele Carol” și „Zăgănescu”. (…)

Îl rugăm pe domnul primar, Emanoil Homoriceanu, pe consilieri și parlamentari, să viziteze măcar o dată străzile de la periferie, (…) vara, când din cauza căldurii hoiturile și gunoaiele intră în putrefacție.”

„Ce face serviciul salubrității?”- articol apărut în „Reporterul”

Atacurile repetate ale presei la adresa conducerii locale în vederea luării unor măsuri urgente pentru normalizarea traiului, precum și numeroasele cereri și plângeri ale locuitorilor noilor cartiere, l-au determinat pe edilul Stan Săraru să includă în programul edilitar, printre altele, prelungirea cu încă 3 km a conductei principale de alimentare cu apă a oamenilor din „Poșta” și „Mihai Viteazu”, cât și a Abatorului, în condițiile în care până în 1935 din numărul de 91.024 m.l. lungime de stradă, erau alimentate numai 21.685 m.l. Se continuă lucrările de alimentare cu apă a cartierelor „Cătuneanu” (Dorobanți) și „Mihai Viteazu”, unde locuiau cei mai mulți funcționari și muncitori CFR, conform convenției încheiate cu Direcția Generală CFR București prin delegatul, inginerul Nicolae Bolfos, șeful Depoului Buzău. În conformitate cu aceeași convenție, Primăria orașului a solicitat Direcției Generale CFR să nu ceară taxe pentru lucrările de traversare a triajului cu rețeaua de energie electrică, menționând că cei din „Mihai Viteazu” au contribuit cu 90.000 lei pentru realizarea instalației de iluminat și că în 1930 s-a încheiat o convenție cu Regia Autonomă CFR pentru iluminatul Gării și al cartierului.

„ Avem un oraș prea întins și acest fapt determină lipsa de lucrări edilitare suficiente pentru viața concetățenilor. În mod normal, densitatea populației trebuie să fie în medie de 200 de locuitori la hectar; într-un oraș cu suprafață de 500 de hectare, pot viețuii 100000 de locuitori. Dacă numărul lor este mai mic, lucrările nu se mai pot executa, pentru că cheltuielile nu s-ar putea suporta. Ca să evidențiez situațiunea orașului nostru din acest punct de vedere, va arăt că suprafața lui este de 639 hectare, 3665 mp, iar numărul locuitorilor atinge cifra de 37.500, deci câte 58 de locuitori la hectar.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Oricine ar încerca, în tot acest timp, să mărească suprafața prin crearea de noi cartiere ar comite un act ostil dezvoltării orașului.”

O parte din prelegerea ținută de primarul Stan Săraru în anul 1935, la Cercul „Nicolae Vaschide”

Lipsa planului de sistematizare este suplinită abia la 28 iunie 1935, când consiliul comunal aprobă oferta arhitectului Duiliu Marcu. Planul urmează să modernizeze mai multe străzi ale orașului, inclusiv noile așezări urbane.

În 1942 – 1943 presa locală face mai multe referiri, privind hotărârea adoptată în ședința Consilului de colaborare, organizată de Prefectura județului Buzău, privind introducerea rețelei de alimentare cu apă în cartierul „Mihai Viteazu”, un vechi deziderat al locuitorilor din această zonă a orașului.

EMAG

By Panait Elena

Zâmbeste! Viața e frumoasă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *