O bunică mare cât o familie pentru nepoatele ei. „Aș fi dat orice să am fetițele astea”

Au pierdut tot, au luat-o de la capăt și iar au primit o lovitură – așa a fost viața lor până acum. Aseară, însă, Eliza, Maya și bunica și-au îndeplinit visul cu ajutorul echipei Visuri la cheie. 

De astăzi viitorul se conturează altfel pentru cele două surori, care au o viață la dispoziție să demonstreze și să ajungă acolo unde-și doresc.

Bunătatea se vede clar în ochii bunicii. Dorința ei de a-și vedea nepoatele realizate este cea care îi dă putere să meargă mai departe. „M-am străduit cât am putut să fac din ele niște persoane responsabile, în primul rând. Am fost foarte apropiată de ele încercând să fiu și mama, și tată, și bunică, și prietena lor cea mai bună. Asta este frica mea: că rămân singure”, a spus Viorica Mihalache.

Maya, Eliza și bunica i-au cucerit pe arhitecți și pe Dragoș Bucur prin felul în care luptă să facă lucrurile bine, prin iubirea dintre ele, dar și pentru energia pozitivă pe care o transmit. „Aș fi dat orice să am fetițele astea”, a spus Cristina Joia, cucerită de inocența și, totodată, puterea celor două surori.

Cele trei au acum un cămin numai al lor, plin de căldură, dotări de ultimă generație și spații personale care vorbesc de la sine despre legătura puternică dintre ele. Noua lor locuință și bunurile care o compun beneficiază de asigurare completă în fața unor evenimente neprevăzute, cum îi stă bine oricărei case noi.

Fiecare familie rămâne în sufletul nostru prin diferite momente și, de fiecare dată, echipei îi este greu să se despartă la final. Însă drumul visurilor continuă, iar săptămâna viitoare Dragoș, Cristina, Alina și Valentin ne vor duce către o nouă poveste.

Sursă: visurilacheie.protv.ro

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *