Să respectăm proprietatea? Piatra de temelie a unei societăți prospere este respectul dreptului de proprietate. Dacă acesta este încălcat, cei care produc plus valoare sunt demotivați sau aleg să plece în alte locuri. Fie că este vorba de mici sau de mari infracțiuni, criminalitatea dintr-un oraș scade atractivitatea acestuia atât pentru cetățeni, cât și pentru investitori.

La Buzău statisticile nu arată deloc bine. Fenomenul criminalității nu este nou, dar nu s-au făcut suficiente eforturi pentru diminuarea lui. Desigur că buzoienii s-au obișnuit cu hoți de buzunar sau cu distrugeri minore, dar e normal să fie așa? Suntem o comunitate care tolerează agresiunea, sub diferitele sale forme? Suntem o comunitate care nu are ca valori: cinstea, corectitudinea, adevărul, respectul față de semeni?

Criminalitatea nu ar fi avut cote mari, dacă buzoienii ar fi considerat că este o problemă și dacă ar fi pus presiune pe autoritățile locale pentru rezolvarea ei. Acestea au suficiente mijloace de acțiune pentru scăderea fenomenului criminalității, dar și buzoienii trebuie să ceară acțiune! Toleranța față de acest fenomen reprezintă un pericol pentru nivelul de integritate al buzoienilor. Ar trebui să ne dorim un oraș civilizat prin oameni civilizați, însă oamenii civilizați nu tolerează agresiunile.

În presă apar săptămânal mai multe știri despre diferite infracțiuni, dar ar fi bine să aruncăm o privire și pe statistici, pentru ca să înțelegem unde suntem cu adevărat și cât de gravă este situația.

În anul 2022 s-au înregistrat 2134 infracțiuni. 593 au fost infracțiuni contra persoanei, din care 384 au fost loviri sau alte violențe. Au fost 1186 infracțiuni contra patrimoniului (furturi, distrugeri, etc.). De asemenea au avut loc 10 tâlhării. Desigur că acestea au fost doar cazurile pentru care s-a depus plângere. Pentru ca să avem o imagine exactă, menționez aici că la recensământ Buzăul s-a chinuit să scoată 100.000 de locuitori. Asta înseamnă ca unul din 47 de buzoieni a fost victima unei infrațiuni raportate, ceea ce este imens.

La capitolul contravenții Poliția Municipiului Buzău a aplicat 8409 de sancțiuni contraveționale iar Inspectoratul Județean de Jandarmi Buzău 2523 de sancțiuni. Din nou e vorba de o cifră foarte mare, unul din 9 buzoieni a fost sancționat contravențional în 2022.

Prin „Telefonul Cetățeanului” 0238/955, la dispeceratul Poliției Buzău s-au înregristrat în 2022 un număr de 6127 de apeluri, față de 5061 în 2021. Unul din 16 buzoieni a fost nevoit să sune la poliție. Chiar dacă în raportul poliției se consideră că unele infracțiuni au înregistrat o scădere ușoară față de 2021, numărul de apeluri ne arată că această scăderea poate fi pusă și pe seama dezinteresului celor de la poliție, care nu au finalizat toate cazurile reclamate.

Sursa acestor statistici este anexa la Hotărârea nr. 28 din 23.02.2023 a Consiliului Local Municipal Buzău.

Aceste date arată așa și datorită refuzului municipalității de a acorda atenție dezvoltării economice. Rezultatul este că Buzăul sărăcește, iar sărăcia e un factor care încurajează întotdeauna criminalitatea.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *