DUPĂ TERMINAREA PRIMEI CONFLAGRAȚII MONDIALE, S-A NĂSCUT UN CARTIER

Cartierul „Mihai Viteazu” și-a început istoria în secolul XX, după terminarea Primului Război Mondial, iar acest lucru i se datorează legii privind împroprietăririle cu locuri de casă cu peste 1000 de demobilizați și funcționari CFR, care dăduseră buzna în primăria orașului, împânzind-o cu cereri pentru locuințe, în perioada 1919-1920, a fost promulgată la data de 17 octombrie 1921.

Progresarea economică și socială a orașului, în perioada interbelică, a impus din punct de vedere edilitar, acoperirea numeroaselor terenuri virane situate în intravilan, cu locuințe destinate noii forțe de muncă provenite de la sate, chemată să completeze necesarul numărului de salariați în domeniile deficitare sau cele ce se credeau a fi de viitor.

Datorită dezvoltării Gării Buzău, meseriașii, funcționarii și lucrătorii de la calea ferată, au prilejul și oportunitatea de a cere locuri cât mai aproape de serviciu. La început au primit doar promisiuni. Totuși, legea din 17.10.1921, a dus la formarea Comisiei de împroprietărire cu locuri de casă, care urma să dea terenuri parcelate în cartierele „Ferdinand”, „Mihai Viteazu” și „Principele Carol”, Comisie ce și-a desfășurat activitatea din 11 iulie 1923 până la 29 noiembrie 1923. Cei care au fost puțini mai lenți mai avea încă 15 zile la dispoziție pentru depunerea cererilor, astfel în anii următori înregistrându-se și rezolvându-se solicitările de schimb de terenuri.

Prin urmare, creștere orașului în suprafață a continuat, dar din lipsa unui plan de sistematizare amplasarea noile cartiere, după 1918, s-a făcut neținându-se cont de lipsa căilor comunicare cu orașul. Astfel, primele două așezări înființate au fost: „Zăgănescu”, în partea de nord vest a orașului, într-o depresiune ce-l făcea insalubru și greu de canalizat și „Mihai Viteazu”, pe fosta moșie a orașului, destinat ceferiștilor, dincolo de calea ferată, fără a avea vreo legătură cu centrul. Locuitorii noului cartier „Ferdinand” au fost ceva mai norocoși, deoarece acesta a fost construit după o prealabilă împărțire sistematică a suprafeței în parcele, piețe și străzi, corespunzând fizionomiei structurale orășenești.

În anul 1924 orașul arăta astfel:

• în Centru se afla Cartierul Comercial;
• în Sud-Vestul Cartierului Comercial se găsea Cartierul Boieresc;
• Nord-Estul orașului se găsea Cartierul Broșteni, acesta era locuit în întregime de grădinari, urmași ai coloniștilor bulgari;
• La extremitatea de Sud-Vest, spre Comuna Simileasca, figura un alt cartier de bulgari;
• La Nord-Vest se situa Cartierul „Zăgănescu”, locuitorii fiind în majoritate lucrători și meseriași;
• La Sud, până la Calea Ferată, un cartier în jurul Gării, unde trăiau funcționari ai Căilor Ferate și oameni veniți de la țară; Între aceste cartiere, trei insule de romi: Una spre Sud-Est, proveniți din robii Mănăstirii Banu și două la Nord, compuși din foștii robi ai Episcopiei;
• Dincolo de Calea Ferată spre Sud, găsim suburbia Poșta, acesta era practic un sat atașat Buzăului, format din crescători de vite și căruțași.

După lupte „seculare”, edilii orașului dau undă verde în 1923, pentru înființarea unui nou cartier, situat în imediata apropiere a Gării, cuprins între liniile ferate BUZĂU -RÂMNICUL SĂRAT, la Nord, BUZĂU – BRĂILA, la Est și linia ferată GARĂ -SILOZ – SATURN.

EXTRAS
din ședința din 7 noiembrie 1923, a comisiunei interimare a Primăriei orașului Buzău
ÎNFIINȚAREA CARTIERULUI „MIHAI VITEAZU” PENTRU ÎMPROPRIETĂRIREA FUNCȚIONARILOR CEFERIȘTI.

Dl. Gh. V. Stănescu, președintele comisiunei interimare, expune consiliului că pentru împroprietărirea funcționarilor ceferiști se arată absoluta nevoie pentru parcelarea unui nou teren din moșia orașului, care să le permită acelor funcționari să fie cât se poate de aproape de autoritatea unde își fac serviciul.
În acest scop, roagă consiliul să destine terenul din moșia orașului, fost arendată Soc. „Postavul”, vis-a-vis de Gara Buzău, care este cel mai potrivit pentru acest scop. Și unde s-ar putea parcela 150 de locuri pentru funcționarii ceferiști, locuri care ar avea aceeași mărime ca cele din cartierul „Regele Ferdinand I”.
Acest nou cartier va purta denumirea de „Mihai Viteazu” și după întocmirea planului respectiv, să se ceară aprobarea consiliului tehnic superior.

Consiliul în urma discuțiilor purta și a expunerii făcute de Gh. V. Stănescu, aprobă în unanimitate parcelarea terenului respectiv pentru înființarea unii așezări urbane, astfel că la data de 5 decembrie 1923, comisia interimară a Primăriei orașului Buzău, aprobă în totalitate, în virtutea art. 94 din Legea comunală, planurile de parcelare ale cartierului, conform propunerii făcute de președintele Gh. V. Stănescu.

Totuși, comisia se abține să fixeze un număr de parcele, invocând faptul că, numărul locurilor de casă propus este mult mai mic decât cel al cererilor depuse la Primărie, de categoriile îndreptățite la împroprietărire și, în plus, nu s-a avut în vedere numărul persoanelor din cartierul „Mărăști”, ce urmau să fie strămutate în proaspătul cartier.

Numărul celor ce urmau să devină proprietari în „Mihai Viteazu” s-a ridicat la 355, reprezentând 1420 de suflete, în mare parte familii de slujbași la Căile Ferate, invalizi, demobilizați, cadre militare, văduve și mici meșteșugari.

De menționat, este faptul că, abia în 1924, începe atribuirea de terenuri demobilizaților și salariaților CFR în cartierul „Mihai Viteazu”. Cartierul „Mărăști” a fost desființat, deoarece se afla prea departe de oraș.

Loturile de casă erau de 400 m.p. fiecare, urmând ca noii proprietari să plătească cu 8 lei/m.p., plus lucrările edilitare, astfel încât prețul unui lot ajungea la 7200 lei, suma ce urma să fie plătită integral în 20 de ani.

Noua așezare urbană începe să prindă contur prin deschiderea Bulevardului Trăian Moșoiu, la 22 octombrie 1924, devenită după 1948, Panait Moșoiu (corect e Mușoiu). Loturile ce au rămas necumpărate, au fost scoase la vânzare prin anii 1933 -1934, prin licitații publice: 55 în „Mihai Viteazu” și 23 în „Ferdinand”.

Dacă parcelarea s-a făcut după toate cerințele edilitare, totuși autoritățile locale, nu au impus un anumit plan și stil la construirea caselor. Acestea au fost ridicate după bunul plac și după bugetul fiecăruia, astfel că în noul cartier, locuințele arătau modestia construcțiilor, deși Primăria era obligată să ajute cetățenii proaspăt mutați, creditele ei au venit mult prea târziu, ne mai putând să le fie folositoare locuitorilor la construirea caselor.

Sursa: Arhivele Naționale Buzău