Un moment mult așteptat de șoferii din municipiul Buzău și cei care tranzitează orașul, mai ales de șoferii de camioane, a fost înregistrat astăzi. Vineri, la prânz, podul peste calea ferată de la ieșirea din municipiul Buzău spre Brăila, aflat în reabilitare în ultimele două luni, a fost redeschis, scrie sansanews.ro.

Lucrările s-au încheiat cu circa o lună mai devreme, astfel că de astăzi șoferii au acces din nou pe pod, scăpând astfel de ocolul și aglomerația din ultima perioadă.

”Un moment important! Un pod foarte important care a blocat orașul pentru foarte mult timp, din păcate. Este al treilea pod care este gata în ultimii doi ani și jumătate. După ce s-a întâmplat la Marghiloman cu balustrada, noi făcusem expertiza deja și pentru acest pod, era cel mai afectat acest pod. Fără CFR Regionala Galați nu am fi reușit, era vorba de foarte multe avize, a trebuit să ne facă rost și de experți și de locomotive. Camioanele ocoleau cam 20 de km, vorbesc de cele care veneau dinspre Brăila și ajungeam în Zona Industrială. Important este că s-a dat drumul, important este că ajutăm implicit eonomia Buzăului, dar și pe cei din Țintești. Această lucrare face mult mai utilizabilă investiția din spate, Bulevardul Industriilor, una dintre cele trei străzi mari reabilitate”, declară primarul Constantin Toma.

Citește articolul integral pe sansanews.ro.

RAPID SUPER SERVICE
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

One thought on “După două luni de ocol și aglomerație, podul de la Metalurgica s-a redeschis”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *