Știri din Surse Buzău a formulat o sesizare oficială către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Buzău, solicitând un control amănunțit privind calitatea apei potabile furnizate locuitorilor din Vadu Pașii.

Vadu Pașii: Apă cu miros ciudat și bucăți de cărbune descoperite în sita robinetului
Problemele semnalate de cetățeni sunt grave: apa are un miros ciudat, culoare gălbuie, iar în sitele robinetelor a fost descoperit cărbune, ceea ce ridică serioase semne de întrebare cu privire la siguranța consumului. Mai grav, locuitorii nu au fost informați oficial că apa nu este potabilă, fapt ce poate reprezenta un pericol real pentru sănătatea publică.
DSP Buzău urmează să efectueze verificări și să stabilească măsurile necesare pentru remedierea situației. În cazul în care se vor constata abateri de la normele sanitare, autoritățile responsabile ar putea fi sancționate.
Rămâne de văzut dacă această problemă, care persistă în ciuda investițiilor de milioane de lei în rețeaua de apă, va fi în sfârșit soluționată.