Drumeție în Munții Siriului – Vârful Mălâia

Viaductul Grămăticu

Astăzi vă voi prezenta ultima drumeție făcută în Munții Siriului, mai exact până la Vf. Mălâia. Am plecat din Buzău de dimineață, pentru a putea face traseul în voie, fără să ne preseze timpul și am urmat DN 10 Buzău – Brașov, până în dreptul unui drum de macadam (pe partea stângă), care te duce la Valea Neagră și la cabana cu același nume. Aici puteți găsi cazare și tot ce mai trebuie, iar drumul de aproximativ 2 km se poate parcurge cam cu orice tip de mașină, fix până la poarta cabanei. Veți trece pe malul Siriului și aici puteți instala corturi sau puteți pescui în voie, iar în drumul vostru va trebui sa traversați un pod din lemn, pe care trec și mașinile.

Pod peste Siriu

De aici nu mai este mult și începe la propriu, traseul DUNGĂ ROȘIE, spre Lacul Vulturilor, respectiv Vf. Mălâia.

Cabana Valea Neagră

Am trecut pe lângă cabană, am urmat drumul forestier, nu foarte dificil până într-un anumit punct, iar după aprox. 30 de minute de mers lin, am întâlnit un indicator și o măsuță. Vă puteți opri pentru puțină odihnă, eventual să mâncați ceva pentru a prinde puteri deoarece de aici începe greul cu adevărat… pantă, pantă, pantă.

Și cum tot urcăm așa, urmând traseul BANDĂ ROȘIE, cred că după aprox. 2 ore, ne întâlnim cu o stână, așezată pe un platou. În jur sunt mulți copaci atinși de fulger, dar vestea bună e că de aici poteca este mai lină, fără prea mult urcuș, mai lejer așa…

Și mergem domol, prin pădure, pe cărare, fix până la Poarta Vânturilor, iar de aici încep peisaje care îți tare respirația. Pentru mine nu este prima dată când ajung în zonă, dar mereu rămân fascinat de ce a putut crea Dumnezeu. Verdele crud, multe păsărele pe cer, mirosul specific, de conifere, vântul care practic te anunță că ai poposit la Poarta Vânturilor…. ceva superb!

Toate bune și frumoase, până încep să se audă motoarele mașinilor, atv-urilor, motocicletelor, că așa este frumos, să mergem în locuri interzise, să ne arătam caii putere. Știu că par puțin hater la faza asta, dar scrie pe acolo că nu e voie cu mașina,iar în Buzău nu se respectă, ca aici sunt prea șmecheri băieții. Colac peste pupăză, în zonă erau și jandarmii, dar ce să le facă, ei erau cu niște domni și marcau traseele din zonă.

Inițial voiam să mergem spre lac și apoi la Mălâia, dar de scârba manelăriei de acolo am preferat să urcăm direct spre vârf, de la Poarta Vânturilor. Nu știu dacă este traseul marcat, dar noi am luat-o prin bălării, până am dat de o pancartă, care ne anunța că suntem pe drumul cel bun, la 15 minute de destinație.

Pe drum am dat de doi domni, foarte sociabili, am stat puțin de vorbă și ne am continuat traseul fix până la altitudinea de 1662 de metri. Vârful Mălâia nu este marcat de borne, sau mai știu eu ce minunății. Aici este o țeavă, două cruci și s-a scrijelit cu un cui probabil, pe una din ele, pentru a te anunța că acolo este locul unde ți-ai propus să ajungi.

Nu este o altitudine foarte mare pentru muntomani, dar de aici se pot vedea niște peisaje superbe, iar într-un weekend nu cred că ar strica o ieșire de genul, mai ales dacă ești din localitățile limitrofe.

Clar, traseul spre cel mai înalt vârf din Munții Siriului nu este unul foarte greu, dar nu este nici prea ușor, pentru cei care nu sunt foarte pregătiți fizic. V-aș recomanda să urmați strict marcajele, să vă luați echipament și să vă planificați timpul deoarece traseul durează minim 6-7 ore, pentru cei mai puțin experimentați. Prin zonă sunt și urși, din ce spun localnicii, dar eu n-am dat decât o singură dată de o căprioară, oricum nu cred că este indicat să vă puneți cortul aiurea prin pădure, că nu se știe niciodată.

Cu durere în suflet o spun, dar în Buzău, până și ultimele zone care erau mai virgine au fost atinse de nesimțirea oamenilor, de tupeul cocalarilor și de „modernii” aștia care strică tot ce ating. Uneori mai înjur autoritățile că nu pun asfalt pentru a promova turismul, că nu marchează trasee dar cred că este mai bine așa. Momentan, Munții Buzăului nu sunt „suprapopulați”, dar cei care ajung în anumite zone, lasă prăpăd, distrug totul cu mașini de teren și motociclete, iar asta nu e ok. Și eu am motocicletă, dar prefer să parcurg drumurile forestiere, care sunt destule și așa nu stric mediul și îmi potolesc și setea de adrenalină.

Popescu Roberto George

-

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *