Arestaţi pentru furturi după ce au fost interceptaţi în trafic după caracteristicile autoturismului folosit în scop infracţional

În ziua de 12 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de poliție Pârscov au depistat în localitatea Măgura un autoturism cu doi ocupanţi, în vârstă de 21, respectiv 22 de ani, ambii din Viperești, bănuiţi de săvârşirea mai multor furturi.

În urma controlului autovehiculului, în autoturism au fost găsite documente care atestau vânzarea de catalizatoare către o societate comercială.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 15 octombrie – 11 noiembrie a.c.,cei doi ar fi sustras 2 autoturisme, 15 catalizatoare, 2 sisteme audio şi medii de stocare. Autoturismele ar fi fost sustrase tot în scopul procurării catalizatoarelor, după care bănuiţii le-ar fi abandonat.

Persoanele vătămate în cazul acestor furturi au vârste cuprinse între 23 și 53 de ani şi sunt din Pătârlagele, Siriu, Pănătău, Pârscov și Vadu Pașii.

Prejudiciul total a fost estimat de părţile vătămate la 17.000 de lei, activităţile de recuperare integrală a acestuia fiind în derulare.

De asemenea, în urma verificărilor în bazele de date specifice, poliţiştii au constatat că şoferul maşinii interceptate nu figura ca deţinător de permis de conducere.

Cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și furt calificat.

 Ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus faţă de aceştia măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale a bănuiților.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *