Polițiștii Secției de poliție rurală Costești au reţinut doi bărbați din Movila Banului pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de viol și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În urma investigaţiilor poliţiştii au stabilit că bănuiți de săvârșirea faptei sunt doi bărbați de 21, respectiv 33 de ani, ambii din Movila Banului.


Din cercetări a reieșit că în noaptea de 12/13 iunie a.c., tânăra s-ar fi deplasat către locuința sa situată la marginea localității, pentru a ajunge la destinație fiind necesar să tranziteze un tronson de drum agricol. Femeia a fost abordată de doi bărbați, care se deplasau cu un autoturism, bărbaţi care i-au propus să întrețină raporturi sexuale. Având în vedere că femeia a refuzat, cei doi barbați ar fi urmărit-o și, ulterior, prin constrângere fizică, ar fi întreținut cu aceasta raporturi sexuale.
Polițiștii au stabilit că cel care ar fi condus autoturismul, a fost bărbatul de 33 de ani, iar în urma verificărilor în bazele de date specifice a reieșit că acesta nu figurează ca posesor de permis de conducere.


Duminică, polițiștii au înaintat parchetului propunerea de punere în mișcare a acțiunii penale și sesizare a instanței în vederea dispunerii cu privire la măsura preventivă. În urma administrării materialului probator, instanța a emis pe numele celor doi mandat de arestare pentru 30 de zile.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *