Astăzi, 13 septembrie, au sunat din nou clopoțelele în școli.
Cu această ocazie, primarul mun. Buzău, a fost prezent la școala nr.12, din cartierul Micro 14.
În discursul primarului, s-au prezentat realizările și beneficiile școlii, dobândite după primul mandat. Spre mirarea părinților, C-tin Toma a invitat părinții să fie prezenți pe 26 septembrie, la referendumul de unire cu comuna Țintești.
,,A fost Toma ăstăzi la deschiderea școlii nr. 12, ne-a invitat la referendumul unirii cu comuna Țintești. Este prea înebunit după acel referendum, e clar că este ceva la mijloc. Chiar și în prima zi de școală a vorbit despre referendumul lor. A și încă ceva, domnul primar s-a delectat cu prăjituri în fața copiilor, probabil așa se face la Țintești”, se arată într-un mesaj primit de la un părinte.
Prima zi de școală – Școala nr.12
Bucuria revederii.
Noul anul școlar 2021/2022 a început cu mult soare, cu zâmbete, dar și cu emoții, și chiar lacrimi, pentru mulți școlari. Clopoțelul a sunat în această dimieață în toate unitățile de învățământ. Forfota specifică unui nou început de an școlar s-a simțit încă de la primele ore ale dimineții. Au spus “prezent” cei peste 50.000 de preșcolari și elevi înscriși în sistemul de învățământ buzoian din întreg județul.
Emoții. Chiar și lacrimi. Flori, bucurie, părinți, bunici, verișori. Școlile s-au umplut de preșcolari, elevi și liceeni. A sunat clopoțelul în toate unitățile de învățământ din Buzău. 13 septembrie 2021 este prima zi de începere a unui nou an școlar. O zi plină. După cele trei luni de vacanță și anul școlar din online, azi unitățile de învățământ au prins, din nou, viață.
Străzi pline de flori, uniforme, zâmbete și multe emoții. A început școala! Micuții boboci cu buchete și ghiozdane mai mari decât ei, veselie în fiecare unitate de învățământ, frumusețe, revedere și un nou pas pe drumul cunoașterii. A început școala! Cu bune și rele, cum spunem cu toții în fiecare an.
Să fie un nou an… de 10 (zece)!
