Descoperire preistorică în Buzău: ”Datele preliminare sugerează că obiectul provine din perioada Miocenului”

Patrimoniul Muzeului Județean Buzău s-a îmbogățit cu o nouă descoperire preistorică, atribuită perioadei Miocenului, care s-a întins de la aproximativ 23,03 până la 5,333 milioane de ani în urmă, fiind prima epocă geologică a perioadei neogene.

Directorul muzeului, Costache Daniel, a felicitat descoperitorul, domnul Florin Onea, și a precizat pentru Știri din Surse Buzău că piesa este o raritate pentru patrimoniul local.

„Nu avem un specialist pentru astfel de piese, însă datele preliminare sugerează că obiectul provine din Miocen. După ce un expert va analiza direct descoperirea, vom putea oferi mai multe informații”, a declarat Costache Daniel.

Deși muzeul deține un alt exemplar de mari dimensiuni provenit din zona Lopătari, noua piesă pare să prezinte diferențe semnificative. Specialiștii așteaptă să evalueze detaliile acesteia pentru a înțelege mai bine contextul său geologic și istoric, adăugând astfel o nouă perspectivă asupra perioadei preistorice în zona Buzăului.

RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *