Deputatul Romeo Lungu denunță un blat între PNL și AUR la Buzău

Deputatul Romeo Lungu a adus în atenție o colaborare între Partidul Național Liberal (PNL) și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în județul Buzău. Acesta susține că cele două formațiuni politice au format o alianță în mai multe consilii locale din zonă, contrar zvonurilor despre parteneriate între AUR și PSD.

„Alianța este clară la noi, la Buzău: PNL-AUR. În majoritatea consiliilor unde au reușit să câștige câțiva consilieri, PNL și AUR și-au unit forțele. La Vadu Pași, de exemplu, reprezentantul AUR a făcut alianță cu cei de la PNL, iar la Cochirleanca se pregătește o colaborare similară. Aceeași situație se conturează și la Năieni”, a declarat deputatul Lungu.

Lungu a adăugat că această alianță ar putea conduce la alegerea unui viceprimar AUR în comunitatea din Cochirleanca, consolidând influența politică a celor două partide în consiliile locale din județ. Aceasta ar marca o schimbare în structura de putere locală, în contextul în care PSD a fost acuzat de președintele PNL, Adrian Mocanu, de o înțelegere cu partidul AUR, considerat extremist. Liderul de grup PNL – Adrian Zoican a acuzat că într-un vot recent din consiliul județean, un consilier AUR a sprijinit alegerea vicepreședintelui PSD, Petre Adrian, ceea ce a alimentat speculațiile despre o posibilă colaborare între cele două formațiuni.

Declarațiile deputatului vin într-un moment în care speculațiile despre diverse alianțe politice se intensifică, iar jocurile de influență din consiliile locale par să contureze noi relații de putere între PNL și AUR.

RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *