Campania electorală din Buzău este marcată de un incident grav, după ce mai mulți buzoieni au reclamat faptul că un reprezentant al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) ar fi formulat declarații extremiste în spațiul public, incitând la violență împotriva adversarilor politici.
Evenimentul s-ar fi petrecut în primele zile de campanie, în zona Talciocului din municipiu, acolo unde AUR și-a desfășurat activități electorale. Potrivit martorilor, membrul AUR Leonard Tatu ar fi afirmat că „AUR îi va spânzura pe cei de la PSD–PNL–USR în Piața Dacia după alegeri”, o declarație care depășește cu mult limitele legale ale discursului politic și intră în sfera amenințărilor și a incitării la ură.

Conform unor informații obținute pe surse, Leonard Tatu este fost jandarm și ar fi avut în trecut legături cu un dosar penal aflat în cercetare sau soluționat fără claritate publică, aspect care ridică suplimentare semne de întrebare privind prezența sa în campania electorală a partidului.
Declarațiile atribuite acestuia vin într-un context juridic strict, în care legislația penală și normele electorale:
- interzic instigarea la violență,
- sancționează amenințările publice,
- califică drept derapaje grave promovarea unor acte de execuție simbolică,
- pot atrage sesizarea autorităților de ordine publică și a Biroului Electoral Județean.
Până la această oră, AUR Buzău nu a transmis un punct de vedere oficial referitor la afirmațiile atribuite lui Leonard Tatu și nu este cunoscut dacă formațiunea se delimitează, confirmă, infirmă sau analizează o posibilă sancțiune internă.
Având în vedere că Piața Dacia este cel mai vizibil și simbolic spațiu public din municipiul Buzău, utilizarea termenului „spânzurare” în context electoral ridică un risc major de radicalizare, tensiune socială și destabilizare a climatului democratic local.
Rămâne de văzut dacă instituțiile statului, autoritățile electorale sau conducerea AUR vor reacționa oficial și dacă vor fi formulate sesizări conform legislației în vigoare.
O ființă extremistă și plină de ură! E un fost polițist apoi conjuctural sau nu a ajuns jandarm cu ajutor .. samsar de mașini, fost posesor de amanet impreuna cu soția , acum formator de opinii radicale și cu un comportament jalnic!