Poporul român este plin de legende. S-au scris mii de cărți și cred că tot ar mai fi loc, pentru că legendele noastre par să tindă spre infinit. Un mit mai puțin cunoscut este cel al lunii februarie.

„Odată Sfântul Casian (cu hramul la 29 februarie) s-a dus la Dumnezeu și a început să se plângă Ziditorului că oamenii nu-l cinstesc și pe dânsul, cum îi sărbătoresc pe ceilalți Sfinți.

Dumnezeu îl întreabă însă:

– Ai făcut vreo faptă bună în lumea asta? Ceilați Sfinți au făcute multe fapte bune și de aceea au câte o zi de ținere. Nesfârșind încă vorba, iată că vine Sfântul Nicolae ud loarcă.

– Sfinte Nicolae, îl întreabă Dumnezeu, de ce ești ud?

– Uite, de ce, răspunse Sfântul. Din pricina vântului mare, era gata-gata să se înece o corabie; cum am văzut-o, m-am aruncat în apă și am scăpat-o de primejdie, iar pe oamenii ei de la moarte.

Atunci Dumnezeu s-a întors către Sfântul Casian și i-a zis:

– Auzi, cum fac fapte bune cei care au ținere? Fugi de-aici și la fiecare 4 ani să vii și tu o dată.

Și de-atunci, luna februarie are câte 29 de zile la fiecare 4 ani o dată. ”

Însă această legendă rămâne doar un mit pentru că în fața Lui Dumnezeu toți Sfinții sunt egali.

Cine a fost Sfântul Casian?

Sfântul Cuvios Casian s-a născut prin anii 365 de la venirea mântuirii prin Hristos-Domnul, în Dobrogea, numită pe atunci Sciția Mică, la un loc ce-i păstrează din cele mai vechi timpuri și până azi numele „podișul Casian” și „peștera lui Casian”.

Localitatea Casimcea din județul Tulcea îi poartă, de asemenea, numele. Provenind dintr-o familie distinsă, a urmat la școlile timpului. Dar însuflețit de o arzătoare sete de desăvârșire duhovnicească renunță de tânăr la atracțiile deșarte și înșelătoare ale vieții lumești și pleacă la Locurile Sfinte însoțit de prietenul său Gherman, frate nu prin naștere, ci în duh. Așa au ajuns amândoi călugări într-o mănăstire din Betleem.

Întemeindu-se după cuviință în rânduielile vieții de obște, după modelul de viață al călugărilor din Palestina, Mesopotamia și Capadocia și simțind în ei dorul de o mai mare desăvârșire, au hotărât să plece în sihăstriile Egiptului, la anahoreții despre a căror îmbunătățită viață duhovnicească auziseră. Așa au ajuns la comunitățile din Delta Nilului, adâncindu-se de acolo tot mai mult în pustie. Dar pretutindeni pe unde treceau, căutau cu râvnă pe sfinții însingurați, ca să cinstească în ei strălucirea harului și bogăția roadelor lor și pentru a le cere sfaturi duhovnicești pentru mântuirea sufletului. Aceste întrebări și răspunsuri ne vor fi lăsate ca o moștenire sfântă în cartea „Convorbirilor”, cu care Cuviosul Casian a înzestrat Biserica. În anul 399, la Constantinopol Sfântul Casian este hirotonit diacon de către Sfântul Ioan Gură de Aur.

În ziua de 29 februarie a anului 435 trece la cele veșnice, la Marsilia. Obștea creștină de acolo, ca și numeroase alte comunități bisericești din Galia care l-au cunoscut, l-au cinstit ca sfânt îndată după moarte.

Biserica Răsăriteană a așezat ca zi de prăznuire data de 29 februarie, iar atunci când nu este an bisect, pomenirea sa se face la 28 februarie. Privit din perspectiva veacurilor, Sfântul Ioan Casian este o personalitate culturală de mărime europeană, fiind unul din primii mesageri ai spiritualității românești de peste hotare.

După trecere la cele veșnice a Sfântului Cuvios Ioan Casian, moaștele acestuia au fost așezate în cripta Abației din mânăstirea înființată de el „Sfântul Victor” din Marsilia, unde se află și în ziua de astăzi.

Sfântul a lăsat moștenire numeroase scrieri, o parte dintre acestea fiind prezente în Filocalia 1. De asemenea Sfântul Casian este protectorul românilor din diaspora.

Surse: „Legende populare românești”, doxologia.ro , pravila.ro

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Panait Elena

Zâmbeste! Viața e frumoasă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *