Baba Dochia

Această tradiția își are originea într-una dintre legendele Babei Dochia și se practica în vechime cu precădere de fetele tinere, pentru a nu „da” peste o „soacră poamă acră”.

„Cică era Dochia, o babă rea și cicălitoare de mama focului. Păcatul a pus-o să meargă odată în pădure și după ce a tăiat ce-i trebuia, știind meșteșugul lemnelor, nu știu ce i-a venit babei prin cap și s-a urcat pe un trunchi de copac, ca să o aducă pe ea acasă.

Pe atunci copacii tăiați veneau singuri acasă. Nu trebuiau cărați cu spatele ori căruța trasă de boi sau cai, dar gestul Babei Dochia a înfuriat pădurea, așa că toți au căzut de acord ca din acea zi oamenii să-i care pe ei în spate sau să se ajute de fel de fel de lucruri, obiecte, dar și animale pentru a-i duce acasă. Această femeie haină la suflet și la inimă nu s-a căit pentru fapta sa, ci a continuat să mustre pădurea pentru decizia pe care o luase. De atunci, oamenii se chinuiesc atât de mult cu lemnele astăzi. Totuși, să nu uităm, Dochiei nu-i era de ajuns că toți locuitorii Terrei începuseră s-o urască de moarte pentru neobrăzarea sa.

Aceasta se ținea de rele și-și bătea în continuare nora, cicălindu-o mai mereu, de-i venea bietei fete să fugă unde o vedea cu ochii.

Dragobete, fiul Babei Dochia, încerca să-i aline durerea soției sale, spunându-i că până la sosirea primăverii nu va mai fi mult, iar atunci muma lui va pleca cu oile la munte. Însă acest „nu mai e mult” se dovedea a fi un calvar.

Într-o zi, babeta și-a trimis nora să-i aducă un buchet de viorele, deși Martie încă nu-și făcuse apariția. Fata a încercat să-i explice soacrei că în Februarie nu apar astfel de flori, dar aceasta din urmă a rămas neînduplecată. Văzând că nu poate să facă altceva decât ceea ce i se poruncise a face, nora a plecat plângând pe câmp și prin pădure să-i caute babei viorelele, dar nu a reușit să găsească nimic.

Dacă a văzut așa s-a urcat pe un munte și a zărit acolo, la un foc mare, 12 voinici, și mai tineri și mai bătrâni, care nu erau alții decât cele 12 luni ale anului. Printre lacrimi fata le-a mărturisit celor 12 oameni pricina ce o adusese acolo.

Martie s-a desprins dintre cei 12 și a încercat să o liniștească. Și cât ai zice pește voinicul ăsta i-a luat locul lui Făurar, zăpada s-a topit, copacii au înverzit, iar viorelele au răsărit și biata fată a putut să culeagă un buchețele pentru Dochia.

Soacra poamă-acră după ce a văzut că dorința i-a fost îndeplinită a căutat și alte metode prin care să scape de nora ei. Așa că a trimis-o să-i culeagă fragi. Supărată foc, fata a plecat de acasă în căutarea fructelor. Pe drum s-a întâlnit cu Sf Petru, iar acesta aflând de problema ei, a trimis-o după un munte, unde a găsit fragi pentru Dochia. Drept răsplată pentru „efortul” depus baba, i-a dat nurorii sale două zile de odihnă, după care a trimis-o la râu să spele o lână neagră până când aceasta va deveni albă ca zăpada. Cu toate protestele fetei, Dochia nu s-a lăsat înduplecată. Văzând că nu reușește să se înțeleagă cu soacra biata copilă ia lâna și se duce la râu unde se pune pe spălat și frecat timp de 10 zile, dar aceasta nici gând să devină albă.

Pe acolo trece Sf. Petru, ce îi află necazul. Mâhnit și înduioșat de povestea ei, îi atinge lâna, iar aceasta se face pe dată albă. Căci Sf. Petru Îl rugase pe Dumnezeu să albească lână, dar o și blestemase pe Dochia să se prăpădească așa cum nimeni până la ea nu o mai făcuse.

Baba, după ce a văzut lâna albită și că vremea începuse să se îndrepte, și-a luat oile și a plecat cu ele la munte. Flăcăul Martie, pe care l-am cunoscut în poveste, îi apare în cale și o roagă pe femeie să facă cale întoarsă pentru că vremea avea să se strice, dar aceasta nici n-a dorit să audă, așa că și-a văzut în continuare de drum.

Mamaia noastră purta pe ea 9 cojoace atunci când a plecat de acasă cu oile la munte. Când a ajuns sus n-a avut altceva mai bun de făcut, decât să cânte și să danseze de parcă era căpiată:

„ Ha ha ha! / Ha ha ha! / Că mi s-a dus Făurel! / Trecu ca un tăucel, / Și mi s-a dus Făurar / De l-am tras prin g…! / A venit și Mărțișor / Și-o să-l trec prin c….r!”

Baba Dochia

Ce a urmat? Martie s-a făcut foc și pară când a auzit acele vorbe și s-a plâns Lui Dumnezeu și Sf. Petru, care i-au dat voie să o pedepsească pe baborniță așa cum știa el mai bine. Dar pentru a face acest lucru, Martie a fost nevoit să meargă până la fratele său, Februarie, și să-l roage să-i împrumute câteva din zilele lui de iarnă. Acesta nu a stat mult timp pe gânduri. S-a învoit imediat cu Martie. De atunci, Făurar are mai puține zile decât restul lunilor anului. Și a început maică, o zloată și un vifor…!!!!

Dochia o sfeclise. Ce să facă? A început să-și scoată cojoacele care se îngreunaseră de la ploaie, până a rămas numai cu unul. S-a udat până la piele și fiindcă Martie a dat un ger strașnic a înghețat babornița cu oile ei cu tot.

Și așa a scăpat biata noră de un trai și un vătrai..! Iar fetele de măritat, care nu vor să aibe parte de soacre rele și cicălitoare să facă bine să sărbătorească zilele Dochiei – Babele. Și în zilele noastre, pe muntele Rucăr, este o femeie de piatră înconjurată de oile ei. Și din această femeie, încă mai țâșnește apă… Aceea e Dochia din legendă.”

Sura: Legendele populare românești.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Panait Elena

Zâmbeste! Viața e frumoasă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *