Și acum să nu credeți că scriitorul Liviu Rebreanu s-a inspirat din istoria zbuciumată și pe alocuri tristă a locuitorilor din „Mihai Viteazu”, când a scris romanul realist „Pădurea Spânzuraților”.

Dacă la început Cartierul „Mihai Viteazu” avea 1420 de suflete, la recensământul din 1940 numărul acestora a crescut la 1966, 80% dintre ei fiind angajați la CFR, iar restul muncitori necalificați, militari și funcționari. Locuitorii au venit din diferite colțuri ale județului, aducând obiceiurile lor, astfel se simțeau înstrăinați unii față de alții, între ei neexistând o unitatea sufletească. Pe deasupra, bărbații ajungeau să fie musafiri la casele lor, aceștia lucrând la CFR, se reveneau de la slujbă după 2-3 zile, în sânul familiei.

Nesupravegherea copiilor și slaba lor educație explică astfel, abandonul școlar și popularea frecventă a maidanelor.

Pentru viața de zi cu zi, marea majoritate a locuitorilor proveniți de la sate, se ocupau cu grădinăritul și cu creșterea prin gospodărie a unei vaci, cantitatea de lapte obținută fiind vândută aproape în totalitate pentru bani, familia nu păstra nimic pentru hrana lor. De astfel, femeile nu aveau la început darul de bune gospodine, formarea lor revenind școlii, care le instruiau pe tinerele eleve la cantina instituției de învățământ.

Criza economică din 1930 i-a afectat și pe locuitorii cartierului, șomajul „curbele de sacrificiu” și falimentele, conducând la numeroase sinuncideri, motiv pentru care acesta a mai fost numit și „Cartierul Spânzuraților”.

EMAG

By Panait Elena

Zâmbeste! Viața e frumoasă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *