Mulți dintre locuitorii cartierul „Mihai Viteazu” își aduc aminte cu nostalgie de Moara Zangopol. Pentru unii probabil acesta a fost primul loc de muncă, pentru alții o clădire din vecinătate, iar pentru nepoți și strănepoți o poveste de mult apusă, dar care și-a lăsat amprenta peste acest petic, departe de centrul orașului și aproape izolat.

Totuși, acest cartier mărginaș, prin vestita Moară a lui Zangopol avea să atragă atenția Ministerului Economiei Naționale. De ce? Din cauza numărului mare de acționari ce nu erau de etnie română.

În urma dispozițiunilor date de Ministerul Economiei Naționale și a constatatorilor făcute de către forurile în drept din care rezultă că majoritatea acțiunilor Morii Zangopol, din orașul nostru, sunt de origine iudaică, s-au întocmit zilele acestea actele legale pentru preluarea de către stat a acestei întreprinderi.

Totodată a fost delegat să îndeplinească funcția de custode al Morii, domnul avocat Dan Antonescu, fost prefect al județului Buzău. Măsura aceasta vine să demonstreze că actualul regim nu abdică de la principiile sănătoase de guvernare pe care și le-a însușit prin conducătorul său, domnul general Antonescu încă de la 6 septembrie 1940.

Romanizarea întreprinderilor industriale și economice, care înseamnă recunoașterea faptului că proprietatea individuală îndeplinește în primul rând o funcție socială națională ce trebuie să primeze, este o realizare durabilă care va da statului nostru un aspect nou și prosper.

Prin acest articol apărut în „Acțiunea Buzăului” rubrica „Ultima Oră” din anul 1940, statul se lăuda și-și justifica alegerea făcută. Moara trebuia să rămână a noastră, doar fusese construită de un român, nu?!

Sursă: Arhivele Naționale Buzău

RAPID SUPER SERVICE

By Panait Elena

Zâmbeste! Viața e frumoasă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *