În ziua de azi mergi la o nuntă din obligație ( nu, acest lucru nu era pe timpuri) sau pentru a mai evada din viața cotidiană. Totuși, un astfel de eveniment azi, a ajuns să fie o „corvoadă” pentru mulți dintre tineri, iar acest lucru a ajuns temă de film.
De regulă, sezonul nunților era toamna. Bine, ele se făceau și în celelalte anotimpuri, dar mai ales la începutul lunii septembrie. Acest important eveniment din viața unui cuplu era însoțit de un ritual specific al lui, când oamenii până mai ieri străini, locuiau în locuri diferite, sunau goarna ca un semnal, anunțând petrecerea unei căsătorii, la care tinerii mai ales intrau în „panică” pentru a luat parte la mare sărbătoare.
„ Nunțile în trecut se făceau cu mult zgomot, cu multă veselie, petrecere, mai ales când familile din partea mirelui și a miresei se înțelegeau după terminarea nunții, când totul ieșea bine. Darurile erau strânse, se obțineau bani mulți, tinerii erau fericiți, căsnicia decurgea bine. Copiii apăreau relativ repede. Familia se întregea încât nunțile se înmulțeau în cartier cu fiecare început de toamnă.”
O dată ce copiii se maturizau, intrau și aceștia în „febra nunților”. Erau dornici să participe. Ajutau la pregătirile sărbătorii. Își cumpărau haine noi, doreau să fie independenți din punct de vedere financiar. Bătrânii își aduc aminte cu nostalgie acele vremuri de mult apuse:
„ Azi, nu mai suntem invitați la nunți. Unii dintre noi nici nu se mai pot deplasa, deci nu este de mirare…Suntem moșnegi nu ne mai interesează distracțiile. Nepoții vor numai bani, cât mai mulți, visează moșteniri, vor să căpătuiască, vor doar să le dăm….”
În timp ce unii sunt pesimiști, văzând cum totul în jurul a ajuns să se învârtă în jurul banului, alții au devenit nostalgici:
„ Unde sunt nunțile de altădată? Parcă văd cât de mult le așteptam! Ce bucuroși eram! Ce strălucire și sadisfacție ne dădeau!
Când avea loc o nuntă în familie, ne trezeam de dimineață. Se mergea cu rachiul pe la rude, lansam invitații, ne îngrijeam de brazi să-i punem la porțile miresei și mirelului, iar când porneam cu tot alaiul spre Biserică, săltam brazii și chiuiam de întregul cartier știa că am plecat cu nunta.
Vinul curgea gârlă! Era o veselie ce nu o pot reda în cuvinte. ”
Și dacă ați crezut că era totul numai lapte și miere, v-ați înșelat! Existau și unele discuții sau necazuri, după caz, care se încercau să fie rezolvate înaintea ca tinerii să-și pună pirostriile.
„ Am avut și noi unele necazuri în familia noastră numeroasă. Mai ales când miresele nu mai erau fete mari, când mirii erau păcăliți cu tot felul de șiretlicuri.
Erau situații când vigilența părinților băiatului nu se lăsa păcălită. Când adevărul era descoperit, în zori, cu discreție sau cu scandal se desfăceau legăturile săvârșite prin slujba religioasă, cu zgomot mare sau în tăcere.
Dacă se desfăceau în tăcere ori o dădeau la pace, prețul era unul scump: mai multe acareturi, mobilă, plăpumi, perne, covoare, carpete, lenjerie și bani. Aceste pretenții supărau groaznic părinții fetei. Și totuși erau cazuri fericite…
Alte fete necinstite ajungeau să nu se mai căsătorească niciodată și să fie o rușine pentru familiile lor. Iar cel mai trist exemplu cred că este fata lui Pătrănoaie, care mergea pe stradă, plimbând pe străzile cartierul nostru o cărămidă legată cu sfoară, spunând că-și leagănă copilul. ”
Nici în trecut nu era totul roz, dar nunta era un motiv de bucurie și nu o povară. Mergeau cu drag la astfel de sărbători. E trist că, azi, noi ne gândim doar să ieșim bine cu evenimentul, să nu rămânem datori, să nu pățească copiii să primească vreun plic gol și lista poate continua. Ca să nu mai amintesc de „nebunia” de dinaintea nunții. Oare chiar am uitat că întemeiere unei noi familii este adevăratul motiv pentru care suntem prezenți la unul dintre cele mai importante evenimente din viața lor?
