Reîntorși din „exilul basarabean”, în toamna lui 1944, oamenii cartierului s-au bucurat foarte mult, dar au fost martorii unei tristeți și dureri, ce le-a amintit de urmările nefaste ale războiului, pe care aveau să le trăiască din plin la o manifestarea creștinească.

Mulți dintre locuitorii micii așezări buzoiene erau de acum îmbătrâniți parcă de riduri. Părinții sau copiii ce au suportat pierderea celor dragi își plângeau morții. Din locuri precum Treblinka, Cotul Donului sau alte fronturi de luptă de prin Rusia, începeau din nou să vină vești.

Acasă ajungeau geamantanele, cuferele și lădițele salvate de la cei dispăruți. Aceste odoare de mare preț erau înmânate familiilor de către colegii de arme ai celor căzuți la datorie.

„ N-am să uit niciodată acea zi de octombrie 1942, când aflam pentru prima dată despre pierderile de vieți omenești, despre unele fapte eroice ale ostașilor români, făcute pe fronturile de luptă ale răsăritului.”

Mărturia unui martor

Timp de 3 ani locuitorii cartierului au trăit „exilul basarabean”. Au fost 3 ani grei, dar toamna anului 1942 le aduce o rază de speranță. Patriarhia română trimite o epistolă în care li se reamintește cetățenilor să-și comemoreze și să-și cinstească eroii, căzuți pe fronturile de luptă. De asemenea, este necesară construirea de mici monumente, cruci, paraclise și alte însemne în incinta locașurilor de cult, prin care să se evoce amintirea celor căzuți pe câmpurile străine de luptă.

Ca la un semn, oamenii cartierul s-au mobilizat, iar rezultatele s-au văzut într-o duminică de toamnă târzie, când în mod simbolistic, la biserica din cartier se îngropa un sicriu, cu uniforma unuia dintre eroii urbei. După slujba înmormântării, sicriul a fost îngropat în curtea bisericii.

La slujbă au fost prezenți mai mulți preoți printre care și: părintele Neagu, diaconul Ștefan și părintele Chiru ( era un basarabean, proaspăt refugiat de pe la Cahul).

În timpul acestui eveniment special, s-a înălțat o cruce înaltă de aproape 2 metrii și a fost pusă la căpătâiul acelui mormânt improvizat, anunțată cu surele de gorniștii militari, ce a dat momentului un caracter solemn, dar și de pietate față de oamenii îndoliați, cu lacrimi în ochi, ce-și plângeau eroii.

„Iubiți creștini, datoria noastră va fi să cinstim memoria și amintirea acestor ostași căzuți pe fronturile de răsărit. Să nu uităm de ei. Au fost frații și părinții noștri, iar această cruce simbolică din piatră de Ciuta va rămâne un semn al prețuirii jertfei lor pentru salvarea patriei, și să reamintim generațiilor viitoare despre sacrificiilor lor.” Așa se încheie epistola patriarhală din acea vreme, îndemnând locuitorii să-și cinstească eroii și să le păstreze vie memoria.

By Panait Elena

Zâmbeste! Viața e frumoasă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *