Culoarea roșie a semafoarelor sub formă de inimioare pentru Valentine’s Day

Autoritățile buzoiene s-au gândit să marcheze într-un mod de-a dreptul inedit zilele dedicate iubirii. Astfel, începând de ieri, la Buzău, culoarea roșie a semafoarelor din municipiu, este sub formă de inimioare. Simbolurile iubirii vor rămâne la semafoare până pe 8 martie, pentru a marca astfel Valentine’s Day, Dragobetele, dar și începutul primăverii.

Încă de ieri s-a început lucrul pentru ca de astăzi culoarea roșie a semafoarelor din Buzău să fie sub forma unei inimi. Pentru acest lucru, se montează, între lentila semaforului și carcasă, un carton sub formă de inimioară. Astfel, începând de astăzi, semafoarele din municipiu vor aduce vestea că suntem în luna iubirii și astfel vor rămâne până pe 8 martie, inclusiv.

,,Iubirea… ne întâmpină la fiecare semafor!
Astăzi începe o frumoasă perioadă dedicată iubirii, frumosului, eleganței….într-un cuvânt dedicată femeilor! Municipalitatea, la fel ca în anii trecuți, dorește să transmită un îndemn spre bunătate, dragoste și înțelegere prin acele inimioare ce întâmpină pietonii și conducării auto la aproape toate semafoarele din oraș. O modalitate inedită pentru a ne arăta aprecierea pentru toate buzoiencele și nu numai! #inimioarelasemafoare #I❤️Buzau„- a scris pe facebook, Ionut Sorin Apostu.

Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *