Până pe 12 august se mai pot depune observații la proiectul de ordin al ministrului mediului privind aprobarea nivelului de intervenție și de prevenție pentru specia urs brun, anunță deputatul Gabriel Avramescu. Propunerile și observațiile se pot trimite pe adresa de email virgil.pitu@mmediu.ro, iar proiectul poate fi consultat AICI. Este foarte important ca prezența ursului în localități să fie semnalată la numărul unic 112, pentru ca informațiile să ajungă la reprezentanții Ministerului Mediului, iar aceștia să aibă o imagine cât mai exactă despre cât de extins este fenomenul.

Pentru stabilirea numărului de urși care vor putea fi vânați legal a fost o adevărată epopee. Fostul ministru Tanczos Barna a emis un ordin de ministru în ultima zi de mandat în care stabilea numărul 426+55 de urși care ar fi putut fi împușcați. Ordinul nu a mai fost pus în aplicare, a fost transmis Academiei Române pentru avizare, unde a picat. Au intervenit și ONG-urile, care s-au opus vehement. Apoi a venit o delegație de la Parlamentul European, comisia pentru petiții, pentru a face lobby pentru urși. Ministrul, pe atunci, Tanczos Barna, declara: „Nu putem accepta sfaturi de la state care au exterminat aceste specii de 100 de ani, nu putem accepta sfaturi de la state membre – prietenii noştri, de altfel – care refuză de ani de zile să primească urşi în habitatele naturale din acele ţări, din Franţa, Germania, Austria, unde nu mai există urs, deşi există habitat natural pentru această specie”. Într-un final a venit și punctul de vedere al Academiei Române, care recomanda un număr de 220 de exemplare. Evident, au fost presiuni puternice din ambele tabere.

Deputatul Gabriel Avramescu a avut o întâlnire cu noul ministru al mediului, Mircea Fechet, în încercarea de a-i prezenta situația gravă din județul Buzău, unde urșii atacă în mod frecvent animale din gospodării. „I-am prezentat astăzi situația gravă din județul Buzău ministrului mediului, Mircea Fechet. În ultimele șase luni, au fost aproape 100 de semnalări ale apariției urșilor aproape sau chiar în gospodăriile oamenilor. Vorbim de pagube de peste 200.000 de lei și sute de animale domestice ucise. Din fericire, nu au fost pierderi de vieți omenești. Încă. Dar trebuie sa acționăm acum pentru a nu ajunge în această situație”, a declarat Gabriel Avramescu. Conform datelor de la nivelul Ministerului Mediului între anii 2016 și 2021 urșii au omorât 14 oameni și au rănit alți 158. Între 2012 și 2021 au fost aproximativ 3000 de atacuri asupra animalelor domestice, iar aici vorbim doar despre cazurile care au fost semnalate.

Urșii nu au prădători naturali în mediul în care trăiesc. Numărul lor poate fi controlat doar prin intervenția omului. S-a văzut deja că dacă omul nu intervine sau intervine prea puțin, numărul urșilor poate să crească alarmant. Pe de altă parte au dreptate și asociațiile de protecție a animalelor, urșii nu trebuie să fie uciși în mod nejustificat. Dar este justificat când este pusă în pericol viața și siguranța oamenilor? Autoritățile au fost extrem de tolerante cu urșii care se plimbă în voie pe ulițele satelor, s-au luat măsuri timide, cu mare întârziere. Foarte rar s-a aprobat vânarea acestor urși, chiar dacă ei au ucis animale din gospodării. Avem deja un număr foarte mare de urși în județul Buzău iar situația este similară și în alte județe. Oare trebuie să așteptăm să moară oameni pentru ca să se ia măsuri mai energice?

Dar ce spun ONG-urile? Coaliția Natura 2000, formată de 22 de ONG-uri, cere retragerea proiectului privind stabilirea cotelor de vânătoare la urs. Acest proiect ar da undă verde străinilor să reia vânătoarea de urs în România dar, susțin reprezentanții ONG-urilor, nu va rezolva problema conflictelor cu urșii. ONG-urile își doresc ca autoritățile să contruiască modele de conviețuire între oameni și urși. Un ordin pentru instituirea cotelor de prevenție și de intervenție ar putea afecta pe termen lung populația de urși din țara noastră. „De obicei, urșii problematici sunt urșii de talie mai mică, fără o mare valoare economică. Iar studiul recomandă extragerea masculilor mari, dominanți, în detrimentul urșilor problematici” mai spun ONG-urile, după cum informează CovasnaMedia.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *