Ies la iveală cazuri grave de corupție din rândurile doctorilor veterinari. Dănuț Păle, Subsecretarul de Stat din ANSVSA, ar fi cerut scoaterea de pe piață a concurenței. Mai mult de atât, ies la lumină o serie de afaceri tip cartel.  În timp ce directorii sau șefii din instituții semnează pentru contracte din bani publici sau decontări, interpușii dețin firmele șefilor din instituțiile publice, precum în cazul lui Dănuț Păle.

Din declarația de avere reiese că în anul 2021, Subsecretarul de Stat din ANSVSA, Dănuț Păle a încasat suma de 72.200 RON, sub formă de dividende de la societatea BIOVET96 SRL. Acesta mai deține în societatea comercială și funcția de administrator, având anual un salariu de 17.543 RON.

Am constat că în Declarația de Interese a lui Dănuț Păle nu figurează că în prezent ar mai deține vreo societatea comercială, însă în același an a încasat dividende în cuantum de 72.200 RON. Gurile rele spun că acesta ar putea încasa dividende prin împuternicire, dar această informație este imposibil de verificat.

Totuși, ca acționar 100% al societății comerciale figurează mai nou Emil Paraschiv, fostul șef al serviciului de ecarisaj.

Medicul veterinar Emil Paraschiv

Trebuie menționat faptul că după ce Dănuț Păle a fost înlăturat din afacerea serviciului de ecarisaj, funcția a fost preluată de subalternul său – Emil Paraschiv, care a condus acest serviciu până la finele anului 2021.

Medicul Emil Paraschiv susține totuși că el este doar angajatul lui Păle și nu deține el societatea comercială.

Nu este de mirare faptul că sediul social al societății comerciale este chiar la casa unde locuiește Dănuț Păle în municipiul Buzău.

Nu este de mirare că sediile BIOVET 96 sunt în circumscripțiile DSV din județ.

Pionii lui Păle au fost chemați în fața justiției

Zilele trecute am participat la o instanță de jucată la care intimată era DSVSA Buzău, în contradictoriu cu contestarea unor procese verbale de contravenție a IRIS Pharm, o societatea comercială ce se ocupă de comercializarea medicamentelor de uz uman, dar și de uz veterinar.

Mai mulți inspectori de control din cadrul DSVSA Buzău, printre care Mihalcea Stelian și Sin Andra, ar fi emis 24 de procese verbale de contravenție, iar majoritatea se ridică până la suma de 50.000 de lei. De menționat faptul că martori pe procesele verbale s-au pus inspectorii între ei.

DSVSA Buzău a chemat drept martori cei doi inspectori de control pentru a explica pe larg demararea controalelor și motivul pentru care a emis amenzi de până la 50.000 de lei.

Martorul 1, o farmacistă a unei farmacii comunitare, susține că Mihalcea Stelian a intrat foarte nervos în farmacie și a spus „E control!”, fără să-i mai ofere posibilitatea să vândă medicamentele unui client care se afla deja în farmacie.

Contradicțiile agenților constatori în fața instanței de judecată

Martorul 3, Sin Andra a susținut că în timp ce Mihalcea Stelian se afla alături de un coleg în timpul liber în localitatea Tisău, aceștia au observat că o farmacie ce aparținea Iris Pharm comercializa furaje și medicamente de uz veterinar.

Martorul 4, Mihalcea Stelian a susținut în fața instanței de judecată că în timp ce se afla în timpul serviciului alături de un alt coleg pentru a verifica medicul veterinar din comună. „După ce ne-am plimbat prin Tisău în vederea efectuării controlului am observat că în fața unei farmacii se comercializau saci cu furaje. (…) Colegul meu, Onoriu Țăranu a spus că nu are autorizație de la DSV și am observat că avea două dulapuri, în unul se aflau medicamente umane, iar în altul de uz veterinar.”

Mihalcea Stelian a mai susținut spre apărarea sa că medicamentele trebuie vândute exclusiv de un medic veterinar pentru că unele dintre medicamentele de uz veterinar pot influența o perioadă principalele alimente de bază pe care le produc animalele și acestea nu trebuie consumate o perioadă pentru că pot deveni toxice.

După cele constatate, inspectorul de control Mihalcea Stelian a decis demararea unui control la acest punct de lucru.

În următoarea zi, s-a dispus controale și la alte puncte de lucru ale societății comerciale, pentru a verifica dacă și alte puncte de lucru comercializau medicamente de uz veterinar.

Dacă martorul 3, Sin Andra susține că au efectuat controale începând cu ora 09, martorul 4 – Stelian Mihalcea susține că acțiunea de control a fost demarată după ora 10.

Dacă inspectorul de control Sin Andra susține că a așteptat la punctul de lucru Poșta Câlnău aproximativ o oră pentru a se prezenta un reprezentant al societății comerciale pentru demararea controlului, inspectorul de control Stelian Mihalcea a susținut că s-a așteptat cam 10-15 minute, după care au plecat către un alt punct de lucru, la Zilișteanca, unde și aici s-a stat cam 10 minute.

În timp ce directorul executiv al Iris Pharm a fost citat la sediul DSVSA Buzău, inspectorii se aflau în control la mai multe puncte de lucru ale societății. Un număr de 5 puncte de lucru au fost „controlate” de cei doi inspectori.

Cum procedau inspectorii?

Veneau în control și făceau poze, farmacista suna la directorul executiv, iar mai apoi la nici 10 sau 15 minute inspectorii „fugeau” către un alt punct de lucru, pentru a sancționa operatorul comercial pe refuz de control.

Mihalcea: „Ne-am întors cu treaba făcută la sediul DSV”

Cei doi inspectori ai DSVSA Buzău au susținut că după controalele efectuate s-au întors la sediu, în jurul orei 13:30, pentru a emite procesele verbale de contravenție pe refuz de control. Chiar dacă controalele au avut loc la ora 9 sau 10, două procese verbale figurau la aceeași oră identică de ora 11:00.

Întrebat de magistrați, despre procedura prin care se țin minte orele la care au fost controlate, Mihalcea a susținut că „informațiile erau proaspete” și că are peste 12 ani de experiență, iar orele de procesele verbale au fost exacte, chiar dacă a fost în plus sau minus cu un minut.

Un document intern nu este recunoscut de DSVSA Buzău

Reprezentanții societății Iris Pharm au mai prezentat un document prin care arăta că inspectorii nu au respectat un regulament de control ce se află în cadrul instituției.

Apărarea DSVSA Buzău a fost luată „în piciorușele goale” de Geta Miu, care a reprezentat instituția în calitate de jurist. Acesta a susținut că documentul există în calculatoarele angajaților, doar că documentul este unul intern.

Pe de altă parte, martorul 3 Sin Andra susține că documentul este un draft pe care se merge, dar nu este oficial pentru desfășurarea controlului.

Conform unor informații, întocmirea documentului s-a început în 2020, iar angajatul ce se ocupă de asta nu l-a putut finaliza nici până în prezent.

Mai mult de atât, Sina Andra susține că nu știe ce este în conținutul documentului, chiar dacă apare ca elaborat chiar numele ei.

Consiliera juridică Geta Miu a ținut ca Dănuț Păle să fie consemnat de magistrați drept „domnul Pâle”.

De ce se vrea scoaterea de pe piață a concurenței?

Un farmacist al Iris Pharm a susținut în fața instanței de judecată că o mare parte a populației preferă să achiziționeze medicamentele de la farmacie pentru că sunt mult mai ieftine și în comparație cu medicii veterinari se emite și bon fiscal, iar astfel se stopează evaziunea fiscală a medicilor veterinari. Mai mult de atât, acesta a mai susținut că medicamentele de uz veterinar se comercializează în farmaciile comunitare de mai bine de 20 de ani, iar până în prezent nu au întâmpinat dificultăți.

În cadrul ședinței de judecată s-a mai menționat faptul că societatea comercială a fost ținta unor atacuri venite din partea politicienilor, asta după ce domnul Păle și Ciolacu a ajuns la putere.

Baza legală prin care farmaciile comunitare pot comercializa produse de uz veterinar

Legea 266 din 2008, republicată și actualizată la 23 august 2018

Metoda prin care medicii veterinari fac evaziune fiscală

Farmacia veterinara nu are baza legală, nu are cod CAEN. Medicul nu poate fi farmacist, pentru ca nu poți echivala cele doua diplome, iar cele doua profesii sunt incompatibile. Un rol important în toată această poveste l-a avut dr. Stănescu, patron la FARMVET unde a lucrat și dl. Păle, și cumătrul lui Dragnea.

Discuția este destul de complexă pentru că medicii veterinari și-au făcut o legislație paralelă.

Ca să-și vândă marfa băieții deștepți au inventat farmacia veterinară care nu există în Europa.

Medicul ar trebui sa dea rețetă și omul să meargă la farmacie. În fapt, medicul nu se înregistrează cu consultația, își ia medicamente de la depozitele celor DSV și le vinde fără acte, pentru ca nu poate vinde legal de pe cabinet medicamente.

Medicii concesionari primesc peste 10.000 de LEI lunar de la stat și au raportări fictive.

Mai mult de atâta, Stelian Mihalcea a efectuat controale la Poșta Câlnău, Zilișteanaca și Zărnești, în zona de interes a firmei concesionate ce se numește Mihalcea Farm SRL.

DSVSA Buzău a fost capturată de băieții deștepți

La Buzău, DSVSA, instituție subordonată Guvernului este controlată de ani buni de o clică de medici veterinari care s-au adunat într-un soi de carte, de unitate represivă alată la comanda partidului cu cei mai mulți fermieri și zootehniști din România, din PSD.

La nivel central, piramida este controlată de Dănuț Păle, vicepreședinte ANSVSA, fost deputat PSD de Buzău, afacerist cu furaje și medicamente de uz veterinar, deținător de factor a unor societăți comerciale ce operează în domeniul veterinar.

Nivelul imediat inferior al piramidei este ocupat de Directorul Executiv de la DSVSA Buzău, Dragnea Adonis Laurențiu, despre care Ziarul Puterea a mai scris despre cum și-a angajat toată familia în instituția pe care o cârmuiește.

Dragnea Adonis Laurențiu, este doctor în medicină veterinară, însă cu o teză de doctorat plagiată, conform publicației liberinbuzau.ro. Directorul DSVSA Buzău răspunde prompt la ordinele lui Păle. Acesta deține afaceri în imobiliare, turism sau case de amanet. Controlează și coordonează activitatea pionilor principali din afacerea Subsecretarului de Stat, Dănuț Păle.

Pionii lui Dănuț Păle

Stelian Mihalcea, Șef Serviciu Control Oficial Sănătate și Bunăstare Animale la DSVSA Buzău, fiind deținător de facto de ferme de animale și afacerist în același domeniu. Controlează o societate comercială care îi poartă numele, SC MIHALCEA FARM SRL, persoana căreia i-a încredințat firma fiind un medic veterinar condamnat fără acord de recunoaștere pentru infracțiunea de cumpărare de influență.

Caloian Mihail Victor, Șef Serviciu Catagrafie, Autorizare, Înregistrare și Evidență Informatizată la DSVSA Buzău. Proprietar de facto al SC VICTOFARM SRL, societate pe care a înființat-o în 1998 împreună cu o altă persoană. În 2002, Caloian și asociatul său au cedat acțiunile către Caloian Maria și Caloian Oana-Marcela.

În prezent, asociații SC Victofarm SRL sunt Caloian Maria (mama lui Caloian Mihail Victor) și Doană Valentin, un celebru medic veterinar cu domiciliul în Țintești pe care îl vom regăsi în mai multe firme ale șefilor din DSVSA Buzău. Inclusiv în afacerea privată a vicepreședintelui ANSVSA, Păle Dănuț. Însă, afacerea principală a doctorului veterinar Caloian este alta, SC CARPATIC DEPO VET SRL. Nici această firmă nu este înregistrat pe numele său, ci pe numele tatălui Caloian Gheorghe, și din nou, Doană Valentin.

După ce Doană a fost introdus în societatea comercială în 2020, sediul social al societății comerciale a fost mutat în satul Valea Părului.

La aceeași dată, Caloian și Doană au înfiinţat și un nou punct de lucru situat în mun. Buzău, Şoseaua Nordului nr. 9A, jud. Buzău. În teoerie aici trebuia să existe depozitul farmaceutic veterinar al societății comerciale însă în realitate acesta nu mai este de găsit.

Bilanțul contabil din 2021 al SC Carpatic Depo Vet SRL scoate în evidență pierderi în cuantum de 71.082 lei la o cifră de afaceri enormă, 1.028.463 lei. Cert este că firma se află în procedură de faliment, fiind delegat un administrator judiciar desemnat de Tribunalul Buzău.

Vicepreședintele ANSVSA, Dănuț Păle, ține CV-ul actualizat la secret

Sursă foto: liberinbuzau.ro

Am aflat cu câteva săptămâni în urmă că domnul Dănuț Păle și-a închis pagina de Facebook, iar CV-ul său actualizat este ținut la secret.

Am intrat inițial pe site-ul ansvsa.ro/ansvsa/echipa-ansvsa/, însă Subsecretarul de Stat Dănuț Păle nu avea CV-ul urcat pe site, la fel ca celălalt coleg al său tot Subsecretarul de Stat Ioan Oleleu.

Am decis să cerem ajutorul biroului de presă al Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor(ANSVSA). La rândui, ofițerul de presă l-a apelat pe Dănuț Păle, care cel din urmă i-a sugerat ca jurnalistul care îi caută CV-ul îl poate găsi pe site-ul Camerei Deputaților, dar neactualizat.

Precum în cazul în care soția directorului DSVSA Buzău avea declarația de avere urcată cu „ZDragnea”, pentru a nu bate la ochi fiind urcate în ordine alfabetică și pentru a nu se indexa în Google, aici avem de-a face cu un caz similar. Declarația de avere a vicepreședintelui ANSVSA a fost urcată cu numele „Pale Declaratie De Avere 2022”, asta pentru a nu se indexa în căutările Google la căutarea „Pale Danut Declaratie de Avere”.

De la colegul său de „trupă” care nu și-a urcat nici el CV-ul, Ioan Oleleu, aflăm că este originar din Cluj Napoca și a încasat de la DSVSA Cluj un salariu anual de 16.000 RON și un venit în urma concediului medical de 125.189 RON.

Pe profilul de Facebook al Subsecretarului de Stat – Ioan Oleleu, se afișează cu o fotografie de profil împreună cu Dragnea, urcată în august 2017.

Tot din declarația de avere a domnului Ioan Oleleu aflăm că acesta a primit o donație de 59.500 RON.

Păle, pesedistul care a ocupat zece funcții în același timp

Din CV-ul de pe Camera Deputaților aflăm că fostul deputatul buzoian a deținut, cam pe la nivelul anului 2013, nu mai puțin de 10-11 funcții concomitent. Altfel, CV-ul lui pare a fi, între cele ale pesediștilor, cel mai puțin ornat cu diplome pompoase de pe la facultăți și studii dubioase.

A deținut funcțiile următoare: Președinte al Comisiei de Liberă Practică a Veterinarilor din România, Președinte al Colegiului Medicilor Veterinari din Buzău, Voluntar pentru implementarea legii 258, Director al FARMAVET Buzău, Președinte al CA al S.C Prestcom Buzău, Administrator al SC Biovet 96, o firmă care a fost, firesc, mai tot timpul pe pierdere (126.009 RON pierdere în 2014), Secretar al Patronatului Medicilor Veterinari Buzău, Consilier Județean, Vicepreședinte PSD Buzău, Secretar Executiv Organizația Județeană PSD și încă o dată Președinte al Comisiei de Liberă Practică a Veterinarilor din România.

În mod accidental sau nu firma unde Ciolacu a fost Director(singura slujbă în privat din viața lui) și care era plină de bani de la Primăria Buzău, avea un contract exclusiv cu firma domnului Păle, că așa e cu norocul la Buzău. Aceeași firmă dădea bani cu grămada și tatălui altei foste deputate de Buzău, domnișoara Dobrică, faimoasă pentru că mita tatălui ei era să-l bage pe domnul Zgonea în spatele gratiilor, dar noroc că l-a achitat justiția.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *