Un concurs inedit destinat elevilor din județul Buzău încurajează reciclarea printr-un sistem de premii atractiv. „Juniorii Reciclării”, competiție organizată de A.D.I. Eco Buzău 2009, în parteneriat cu Consiliul Județean Buzău, Inspectoratul Școlar Județean Buzău, RER SUD SA și mai multe companii de reciclare, se va desfășura între 18 martie și 6 iunie 2025.
Concursul, dedicat elevilor din învățământul primar și gimnazial, a fost lansat pe 18 martie, de Ziua Mondială a Reciclării, iar la start s-au înscris 89 de unități de învățământ din localitățile membre A.D.I. Eco Buzău 2009.

Calendarul concursului:
- 18 – 30 martie – perioada de înscriere;
- 31 martie – 28 mai – desfășurarea competiției;
- 6 iunie – festivitatea de premiere.
Elevii care vor strânge și preda cele mai multe deșeuri reciclabile vor avea șansa să câștige câte o bicicletă (premiul I), un tricou (premiul II) și o minge sau un set de badminton (premiul III).
„Bunele obiceiuri se învață de la școală, de aceea insistăm ca cei mici să deprindă reciclarea încă de pe băncile școlii. Știu cazuri în care copiii își corectează părinții atunci când nu colectează corect deșeurile”, a declarat Mircea Șendruc, directorul A.D.I. Eco Buzău 2009.
Vicepreședintele Consiliului Județean Buzău, Adrian Petre, a subliniat că această inițiativă face parte dintr-o serie de proiecte menite să implice elevii în activități educative și recreative: „Ne dorim să le oferim alternative sănătoase pentru petrecerea timpului liber, astfel încât să fie implicați în proiecte educaționale, culturale și sportive”.

Inspectorul general al ISJ Buzău, Daniela Palcău, a evidențiat impactul pozitiv al concursului: „Aproximativ 22.000 de elevi vor participa în acest proiect, care promovează eco-educația și un mediu curat în școlile din județ”.
Prin această competiție, organizatorii speră să formeze o generație responsabilă, capabilă să contribuie activ la protejarea mediului.
