Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare cod galben de viscol și ninsori care vizează zona Carpaților Meridionali, la altitudini de peste 1.700 de metri, conform digi24.ro.

Potrivit ANM, în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1.700 de metri, vântul va avea intensificări, cu rafale ce vor depăși 80 – 100 km/h, va fi viscol, iar vizibilitatea redusă.

Ninsorile vor fi însemnate cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, local consistent.

Avertizarea este valabilă până luni, la ora 10.00.

O altă avertizare intră în vigoare duminică, la ora 10.00 și vizează jumătatea vestică a Moldovei, local în Carpații Orientali și Occidentali.

ANM arată că în jumătatea vestică a Moldovei, local în Carpații Orientali și Occidentali, temporar va ninge viscolit, iar la rafală vor fi viteze în general de 50 – 70 km/h.

Vor fi ninsori slabe și vânt în general moderat (40 – 50 km/h) vor fi și în estul Moldovei și al Munteniei și pe arii restrânse în Dobrogea.

Avertizarea este valabilă până luni, la ora 10.00.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *