Dacă nu ai făcut până în momentul de față o plimbare prin Buzău, poate că a venit momentul să faci acest lucru. Motive există suficiente. Printre acestea se numără clădirile încărcate de istorie care abia așteaptă să fie descoperite, peisajele naturale superbe cum rar găsești în țara noastră, diverse lacuri și așezări rupestre, cascade și oameni primitori. Cu alte cuvinte, ai toate ingredientele pentru o escapadă reușită. Poate că ai vizitat deja câteva dintre aceste locuri minunate, caz în care ar fi indicat să arunci o privire asupra câtorva clădiri istorice deosebite din această zonă. Iată câteva.

Casa cu blazoane

Începem această listă cu o clădire pe cât se poate de interesantă. Înainte de toate este bine să știi că aceasta a fost achiziționată în anul 2009 cu intenția de a fi restaurată.

Ei bine, acest lucru s-a și întâmplat, scopul principal fiind acela de a promova zona din punct de vedere turistic.

În momentul de față structura este una îmbunătățită dar păstrează stilul original în care a fost construită.

Partea bună este că poți vizita acest obiectiv turistic și la interior pentru a vedea câteva încăperi fascinante. Într-una dintre ele se află câteva obiecte de mobilier vechi, iar în alta obiecte de uz casnic pe care țăranii le foloseau în vremurile de demult.

Conacul Cândeștilor

Așa cum vei vedea din această listă, în zona Buzăului se află câteva conace pe care ar fi păcat să nu le vizitezi.

Unul dintre acestea este conacul Cândeștilor care a fost atestat documentar pentru prima dată în anul 1620.

În ciuda faptului că la un moment dat era un loc înfloritor, în zilele noastre a fost cam dat uitării.

Un lucru pe care nu multă lume îl cunoaște este faptul că boierii Cândești erau persoane cu funcții importante pe vremea când Țara Românească era în floare.

De asemenea, se știe că cele peste 150 de tablouri de aici au fost pictate de către Nicolae Grigorescu de-a lungul a 14 ani. Nu în ultimul rând, poți foarte ușor să faci o incursiune în trecut și să recreezi pașii lui I.L. Caragiale, Barbu Ștefănescu Delavrancea sau Alexandru Vlăhuță, deoarece aceștia veneau adesea aici.

Conacul Marhiloman

Un alt monument interesant este conacul Marhiloman. Povestea acestei clădiri impresionante a început în urmă cu peste 400 de ani cu deținătorii ei celebri, niște persoane cu seamă din Țara Românească. În trecut, aici se întâlnea spuma societății. Probabil că dezbăteau subiecte importante ale vremii în timp ce își țineau mintea ocupată cu câteva activități care necesită concentrare, așa cum sunt blackjacul sau ruleta clasică.

Poate că dacă acest conac nu ar fi fost blestemat, ar fi devenit cazinou. Cu toate acestea, acești oameni importanți se distrau în timp ce se bucurau de o cafea turcească cu puțin rom.

Vila Monteoru

Un alt loc impresionant și impunător încă din exterior este vila Monteoru. Aceasta este amplasată în parcul dendrologic, loc în care sălășluiește încă din anul 1888.

La un moment dat era un loc plin de viață, dar odată cu trecerea timpului, intemperiile și fenomenele naturale și-au pus amprenta asupra acestui loc frumos.

Cu toate că nu mai seamănă la fel de mult cu locul care a fost odată, arborii falnici și exotici care au fost plantați aici provin din China, Japonia și America de Nord.

În ciuda acestor lucruri, dacă ești prin zonă este neapărat să dai o fugă și până la această vilă pentru a o vedea cu ochii tăi.

Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu”

Ultima, dar cu siguranță nu cea din urmă clădire de pe această listă este tocmai clădirea bibliotecii județene.

Aceasta a fost înființată în anul 1873 și în ciuda trecerii timpului își păstrează un aer aristocratic chiar și în zilele noastre.

Dacă vrei să o vezi în mărime naturală, tot ce trebuie să faci este să mergi pe bulevardul Unirii. Încă un lucru pe care nu trebuie să-l uiți dacă mergi în vizită este să nu treci cu vederea cele două plăci comemorative care îi aduc un omagiu lui Basil Iorgulescu, cel care a întemeiat această bibliotecă.

Acestea sunt câteva dintre cele mai importante clădiri istorice din județul Buzău pe care nu trebuie să le ratezi dacă ești prin trecere în zonă. Unele dintre acestea au fost restaurate și arată foarte bine în zilele noastre, în timp ce peste altele trecerea timpului și-a spus cuvântul.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *