Circ electoral pe tema pensiilor speciale. Parlamentarii se întrec în demisii. Vezi realitatea

Tema pensiilor speciale ale parlamentarilor este din nou adusă în atenția publică odată cu apropierea alegerilor din 6 decembrie. Parlamentarii s-au întrecut în demisii prin care să demonstreze că nu își doresc acest beneficiu, deși renunțarea la pensie se poate face fără demisie. Potrivit legii, de pensia specială beneficiază parlamentarii care fac cerere scrisă să o primească. Ea nu se acordă automat, deci cei care doresc să nu primească, pot să nu o ceară. 

Pensia pe care o încasează foștii parlamentari poartă denumirea de indemnizație pentru limită de vârstă și se acordă la cerere. Un fost parlamentar care ajunge la vârsta pensionării poate să nu beneficieze de indemnizație dacă nu depune cererea. 

Potrivit legii, „deputaţii şi senatorii care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, (…) sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleaşi legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat. (…) (4) Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat parlamentar. (…) (10) Cererea pentru acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă se depune la Secretariatul general al Camerei Deputaţilor sau al Senatului, după caz.”

Pensiile speciale ale parlamentarilor sunt cuprinse între 2.000 și 13.000 de lei în funcție de numărul de mandate. Aproape 800 de foști parlamentari primesc pensie specială. Pensiile speciale pentru parlamentari au fost introduse în 2015.

În fiecare lună, Parlamentul plătește pensii speciale foștilor parlamentari în valoare de aproximativ 1 milion de euro.

Mai multe detalii pe Digi 24 –

Sursa foto – Adevărul.ro

SESIZEAZĂ FAPTELE DE CORUPȚIE!

Popescu Roberto George

-

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *