Centenarul a două lumi

100 DE ANI DE RELAȚII DIPLOMATICE ÎNTRE ROMÂNIA ȘI JAPONIA
YUSUKE SUMI – Un interviu cu totul special de la peste 5 mii de mile depărtare
„Voi sunteți aceia care scrieți istoria țării!”

Nu am greșit când am ales să pun această poză prima. Doamna din imagine este bunica invitatului nostru și are aproape atâția ani de viață cât centenarul sărbătorit de Japonia și România.

Dl. Green e azi de negăsit și pentru că trebuia să-i țină cineva locul, autoarea a fost delegată să se ocupe de acest interviu. Știu că-l iubiți mult pe mafiotul-detectiv, dar din când în când… o pauză e bine venită.

Serbăm 100 de ani de relații diplomatice, din păcate nu am auzit foarte multe despre acest subiect în mass-media noastră românească. Totuși, nu putem lăsa ca acest eveniment să treacă neobservat.

Pe scurt, vă las mai jos câteva date istorice:

• În anul 1902 Japonia și România au primele contacte diplomatice. După 20 de ani, cele două țări deschid Legații, prima fiind la Tokyo în anul 1921, Bucureștiul urmând a face acest lucru la un an distanță.

• La 1 mai 1923, la Osaka, este înfințat Consulatul General Onorific al României. Data de 31 octombie 1944, aduce ruperea relațiilor diplomatice bilaterale dintre cele două țări, din cauza apariției celui de-al Doilea Război Mondial, urmând ca acestea să fie reluate pe 1 septembrie 1959. Legăturile noastre diplomatice sunt ridicate la nivel de ambasadă pe data de 1 iunie 1964.

Gata! Lăsăm istoria și să ne întoarcem la invitatul nostru, YUSUKE SUMI, pe care sperăm că nu l-am făcut să ne aștepte foarte mult.

E: Pentru început aș dori să ne spuneți câte ceva despre dumneavoastră?

Y: Mă numesc SUMI Yusuke. M-am născut în Tokyo și am venit în România, după terminarea liceului, ca bursier al statului. Am studiat filologie clasică la Universitatea Babeș-Bolyai. Am terminat masteratul la Budapesta, iar doctoratul mi l-am dat  la Universitatea Ovidius din Constanța. Ca director, mă ocup cu Centrul Cultural Japonez al UBB, pe care l-a înființat dl. prof. Ioan Alin Nistor, fostul decan al Făcultății de Business al UBB și care a studiat în Japonia. În același timp aparțin și de  Kobe City University of Foreign Studies în Japonia ca cercetător invitat. Acum, stau acasă în Japonia și fac promovarea României cu sprijinul Ambasadei României din Japonia.

E: Românii cunosc Japonia ca fiind țara samurailor, a gheișelor și bineînțeles a celor din yakuza, dar puțini dintre noi știu legenda formării acesteia. Ne-o puteți povești?

Y: Nici noi nu știm când s-a format. Probabil vă mirați de acest fapt. Între Japonia și țările din Europa este o diferență foarte mare.

„Țara Soarelui Răsare” este înconjurată de mare și granița ei nu s-a schimbat niciodată (avem probleme teritoriale cu țările învecinate în privința câtorva insule mici, dar această poveste nu o să vi-o spun acum). Suntem aici izolați de la început fără să avem vreo graniță convențională. Formarea geografică a Arhipelagului japonez reprezintă pentru unii începutul istoriei noastre, dar este o exagerare deoarece atunci când s-a format oamenii nu erau. Numele Nippon apare abia în secolul 7 după Hristos și până atunci țara noastră se numea Yamato, iar chinezii o numeau Wa. Astfel, putem să zicem că țara Nippon sau Japonia s-a format în secolul 7, dar este vorba doar de denumire. Avem o isotrie mai lungă.

E: Ce ne puteți spune despre frumusețea picturii monocrome japoneze?

Y: Strămoșii noștri au învățat de la chinezi multe lucruri inclusiv litere. Influența culturii chinezești asupra noastră este mare. Doar că, în Japonia fiind insulele izolate, unele lucruri s-au dezvoltat după modelul altor țări, fiind mai apoi schimbate după  caracteristica noastră. Picturi monocrome tradiționale sunt, bineînțeles, și în China. Cele chinezești și cele japoneze sunt grele de distins la prima vedere, însă este o diferența mică și evidentă: la picturile chinezești spațiul gol este de pictat, în schimb, la ale noastre spațiul gol de pe pictură este un component important artistic. De aceea pictorii japonezi lasă un spațiu gol intenționat. Aici se simte japonismul.

E: În România ia diferă în funcție de regiune (Muntenia, Moldova, Ardeal, Oltenia, Bucovina). Portul tradițional japonez (kimono/yukata) variază în funcție de regiune?

Y: La noi portul nu variază în funcție de regiune. Cel puțin nu este așa de evident ca la voi. La prima vedere nu îți poți da seama din ce zonă este kimonoul, dar câteodată se disting după materialele specifice care, se produc în anumite regiuni. Dacă facem o comparație între kimonourile din Edo (denumirea veche a orașului Tokyo) și din Kyoto (fosta capitală a Japoniei înainte de Tokyo), observăm că cele din vechea capitală sunt de culori mai deschise. Chiar dacă, în ziua de azi nu toți purtăm kimono, el este legat de viața noastră. Unii îl poartă la nuntă și ceremonii. Nu este doar ceva simbolic ci și practic, probabil este la fel ca și în Maramureș.

E: Noi îl avem pe Păcală ca și personaj umoristic inventat de țărani, ce reprezintă umorul pur românesc, de unde a apărut și zicala „a face haz de necaz”. Japonia are vreun asemnea personaj în literatura sa?

Y: Păcală mi-a adus aminte de personajul folcloric Kicchomu din județul Oita. Sunt peste 200 de povești legate de el și unele sunt cunoscute în toată țara. Sunt și cărți pentru copii despre el. Vă prezint succinct povestea „Vânzarea ciorilor”, pe care am citit-o în copilărie: Ciorile stricau grădina casei lui Kicchomu. El a făcut căpcane și a reușit să prindă multe dintre ele. Dar, ciorile nu sunt gustoase și nu se vând. Le-a pus într-un coș și pe capacul lui a legat un fazan. A mers în oraș și a început să 

strige: „Vând ciori!”. Lumea credea că el numește fazanul „cioară” și că este prost. Kicchomu negociază un preț bun pentru fazan, o pasăre apreciată, și lumea îi

cere: „O cioară, te rog!” și-i plătește. Vânzătorul scoate ciorile din coș și afirmă că vinde marfa careia îi face reclamă, dând fiecărui cumpărător ceea ce a cerut.

Există peste 200 de astfel de povești. La fel ca și Păcală, Kicchomu pare prost și își ascunde istețimea. Doar că el nu a fost țăran, ci orășean. Poveștile nu reprezintă naivitatea țăranilor.

E: Am aflat despre dumneavoastră că sunteți pasionat de limba rromani, dar și de cultura rromilor. De unde această atracție și de ce? 

Y: Este un domeniu mai mult de cercetat. Rromii din România își păstrează tradiția veche împreuna cu limba maternă a lor, rromani. Mă interesează contactul lingvistic. În cercetarea asupra ei pot să aplic ceea ce am studiat la filologie clasică.

E: Eminescu, Creangă, Brâncoveanu, Enescu, Tonitza, Angela Gheorgiu sunt artiștii care ne-au făcut cunoscuți în lume pe noi ca români. Japonia cu ce artiși se mândrește?

Y: Japonia este izolată. Trăind în străinătate, am observat că artiștii cunoscuți în țara mea de origine nu sunt întotdeauna cunoscuți în afară sau chiar invers. Dar suntem convinși și mândri că KUROSAWA Akira este recunoscut și în străinătate ca un mare regizor. El este punctul comun.

E: Ne puteți spune mai multe despre festivalul „Sakura”. Când a început? Ce semnifică el pentru japonezi? În ce perioadă se desfășoară?

Y: Avem festivalul hanami (privitul florilor) ce are o istorie de peste o mie de ani. Acum, privim sakura (florile de cireși), pe când în antichitate admiram florile de ume (un fel de prune).

Florile de cireși înfloresc primăvara, într-o perioadă relativ scurtă de timp, în circa 2 săptămâni. Japonia este alungită spre nord și sud, iar perioada înfloririi diferă în funcție de așezarea geografică și a soiurilor de cireși.

La hanami, de obicei, ne punem pe covorul așezat sub cireșii înfloriți și chefuim. Nu am mai fost de mult! Această perioadă mă prindea tot timpul în România. Din cauza pandemiei, acum stau în Japonia și aș avea șansa să mă duc, însă starea de urgență nu ne permite decât să ne plimbăm pe sub copacii înfloriți și cam atât. 

E: În această perioadă dificilă pentru noi toți cultura a avut cel mai mult de suferit. Totuși în România s-au făcut câteva lansări de carte, piese de teatru în aer liber, au fost concerte, festivalurile de film s-au desfășurat tot în aer liber…am avut până și concerte la operă. În Japonia s-a putut face acest lucru?

Y: Eram încă în România la începutul pandemiei și cunosc situația și atmosfera la voi. La noi, situația este diferită. Starea de urgență nu aduce amenzi. Lumea poate umbla și ieși. Restaurantele sunt deschise permanent (deși se închid mai devreme), cine vrea organiză evenimente în interior. Se poate. Doar că, din cauza colectivismului japonezilor, majoritatea ascultă ceea ce ne este solicitat și recomandat de stat, chiar dacă nu este obligatoriu. După părerea mea, nu s-au organizat multe evenimente în aer liber. Recent starea de urgență începe să fie retrasă și din orașele mari. Se pregătesc pentru organizarea jocurilor olimpice. Într-adevăr, la noi rata mortalității din cauza bolii ce a cuprins întreaga lume este foarte mică în comparație cu Europa. Dar este mai bine să evit acest aspect.

E: În prezent, tânăra generație respectă cultura moștenită de la străbuni?

Y: Probabil. Depinde de regiune și familie. Eu m-am născut în Tokyo, un oraș modern. În familia mea, din păcate, nu se păstrează obiceiurile vechi. Dar, mama mea face încă osechi, mâncărurile tradiționale de Anul Nou, cum făcea și bunica, și poartă kimono destul de des. În schimb, sora mea mai mică, mamă a 3 copii, nu mai face osechi și nu poartă kimono. Eu sunt clasicist și am respect față de cultura veche, nu numai a noastră ci și a voastră. Mai port kimono câteodată și practic artele marțiale într-o școală veche cu o istorie de peste 300 de ani.

Domnule Yusuke SUMI, mii de mulțumiri pentru răbdare, pentru înțelegere, pentru ajutor, de asemenea avem promisiunea dânsului că va veni să ne viziteze județul atunci când se va întoarce în țară!